Rolul Vaticanului în reconcilierea SUA-Cuba: Sfântul Scaun recâştigă greutate pe scena internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin implicare în reconcilierii dintre Cuba şi SUA, papa Francisc a redă Vaticanului greutate pe scena internaţională. Această reuşită diplomatică este comparabilă cu medierea papală din 1984, când diplomaţii Vaticanului au ajutat să se încheie cu un litigiu de frontieră potenţial exploziv între Chile şi Argentina , scrie „The Guardian“.

Coincidenţă sau nu , ştiri reconcilierii istorice a apărut chir în yiua când Papa Francisc îşi  sărbătorea împlinirea a 78 de ani de viaţă. Toate părţile au fost de acord că contactul dintre cele două părţi a prins consistenţă după scrisorile trimise de Suveranul Pontif preşedinţilor Barack Obama şi Raul Castro vara trecută. 

Vaticanul a precizat că  în scrisori papa a cerut celor două ţări să rezolve problemele umanitare de interes comun, inclusiv situaţia anumitor deţinuţi, în scopul de a iniţia o nouă etapă în relaţiile lor. Vaticanul a găzduit, de asemenea, delegaţii din cele două ţări care au purtat discuţiile ce a dus la dezgheţ.

Primul papă latino-american din istorie urmărea îndeaproape dosarul cubanez de când a fost ales în funcţie, în 2013, după vizitele la Havana ale predecesorilor săi Ioan Paul al II-lea (în 1998) şi Benedict al XVI-lea (în 2012).

Ambii au ales pragmatismul, fără să refuze vreodată dialogul cu regimul comunist. Succesul prezent al diplomaţiei Vaticanului este rezultatul unei lungi medieri a Sfântului Scaun şi Bisericii Catolice din Cuba în recentul proces de democratizare de pe insulă.

Vaticanul a confirmat că Jorge Bergoglio a trimis două scrisori preşedinţilor american Barack Obama şi cubanez Raul Castro, şi că după aceea Secretariatul de Stat a primit delegaţii din ambele ţări, în octombrie, într-o misiune ale cărei bune oficii le-a asigurat.

Acest succes al lui Francisc, salutat de către Barack Obama, permite diplomaţiei de la Vatican să-şi recapete vizibilitatea de care se bucura pe vremea Papei Ioan Paul al II-lea, la căderea Cortinei de Fier.

Secretă şi tăcută, ea nu a încetat să acţioneze, reţeaua diplomatică a nunţilor papali fiind una dintre cele mai extinse din lume. Însă, odată cu Papa teolog Benedict al XVI-lea, mai retras, mai puţin înclinat spre mediatic şi cu luări de poziţie mai puţin puternice, această diplomaţie şi-a pierdut din vigoare.
 

Stilul diplomaţiei lui Francisc este destul de diferit de al lui Ioan Paul al II-lea, un papă polonez foarte deschis din punct de vedere politic şi aflat în prima linie a prăbuşirii comunismului în Europa de Est.

Noul succes obţinut de către Francisc prin reconcilierea americano-cubaneză este ultimul dintr-o serie de succese ale unui papă popular la nivel mondial, care ştie să se folosească de acest prestigiu pentru a consolida greutatea Vaticanului pe scena internaţională, notează şi AFP.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews