Reuters: Aproximativ 1.500 de persoane au fost ucise în reprimarea contestării din noiembrie în Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 1.500 de persoane au fost ucise în manifestaţile care au zguduit Iranul în noiembrie, declară oficiali de la Ministerul iranian de Interne pentru Reuters.

Între ele se află cel puţin 17 adolescenţi şi 400 de femei, dar şi membri ai forţelor de securitate, potrivit acestor surse.

Acest bilanţ este cu mult mai mare decât cele prezentate de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului şi Statele Unite.

Într-un raport prezentat la 16 decembrie, Amnesty International estima la cel puţin 304 numărul morţilor în valul contestării care a izbucnit la 15 noiembrie şi care a durat aproape două săptămâni, potrivit Reuters.

Departamentul de Stat american evocă sute de morţi şi susţine că deţine informaţii potrivit cărora bilanţul ar depăşi 1.000 de morţi.

Noua cifră furnizată Reuters provine, potrivit oficialilor citaţi, din informaţii culese de la forţele de securitate, morgi şi spitale.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional iranian Suprem de Securitate a catalogat într-un comunicat acest bilanţ drept o ”informaţie falsă”, potrivit agenţiei iraniene de presă Tasnim.

Manifestaţiile au fost declanşate de o scumpire a preţului benzinei, după care s-au transformat în manifestaţii împotriva regimului.

Contestarea a cuprins capitala la 17 noiembrie, unde locuitorii au cerut sfârşitul Republicii islamice şi plecarea conducerii de la putere.

Portrete ale liderului suprem al Revoluţiei islamice, ayatollahul Ali Khamenei, au fost arse, potrivit unor înregistrări video postate pe reţele de socializare şi unor martori oculari.

În seara de 17 noiembrie a avut loc o reuniune la reşedinţa oficială a liderului suprem, în centrul Teheranului, la care au participat preşedintele iranian Hassan Rohani, oficiali de rang înalt din cadrul securităţii şi membri ai Guvernului.

La această reuniune, Ali Khamenei şi-a manifestat nerăbdarea faţă de manifestaţii, susţin trei surse din anturajul liderului suprem şi un al patrulea oficial.

”Republica islamică este în pericol. Faceţi tot ceea ce trebuie pentru a-i pune capăt. Vă ordon acest lucru”, ar fi spus Khamenei, potrivt uneia dintre aceste surse.

”Imamul nostru răspunde doar în faţa lui Allah. El are grijă de popor şi Revoluţie. El a fost foarte ferm şi a declarat că răzvrătiţii trebuie zdrobiţi”, a mai declarat una dintre surse.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”