RETROSPECTIVE: Ce rămâne din speranţele Primăverii Arabe
0Speranţele în vederea unei democratizări rapide, trezite de revoluţiile declanşate în 2011 în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, au fost temperate în mai multe ţări, care au fost cuprinse de violenţă şi represiune, relatează AFP, care prezintă o evoluţie a situaţiei.
SIRIA
Revolta paşnică începută în martie 2011 s-a transformat într-un război civil în urma represiunii brutale declanşate de regimul Bashar al-Assad. Conflictul, pornit pe fondul tensiunilor dintre şiiţi şi suniţi şi a influenţei crescânde a grupărilor jihadiste, a provocat peste 126.000 de morţi, potrivit unui ONG sirian şi milioane de refugiaţi, potrivit ONU.
EGIPT
Hosni Mubarak, care a condus ţara timp de 30 de ani, a fost îndepărtat de la putere după 18 zile de revoltă populară, soldată cu aproximativ 850 de morţi, în februarie 2011. La 3 iulie 2013, armata, sprijinindu-se pe o puternică mişcare de contestare a noului preşedinte, l-a îndepărtat de la putere pe islamistul Mohamed Morsi, primul preşedinte ales în urma unui scrutin democratic. De atunci, represiunea a provocat moartea a 1.000 de susţinători ai fostului preşedinte Morsi, în timp ce alte 2.000 de persoane au fost arestate. Un referendum constituţional este programat pentru 14-15 ianuarie 2014.
TUNISIA
Tunisia, prima ţară care a trăit Primăvara Arabă după ce un tânăr vânzător şi-a dat foc în urma umilinţelor la care a fost supus de poliţie, la 17 decembrie 2010, nu are încă instituţii stabile, în lipsa unui acord privind Constituţia, la aproape trei ani de la căderea, în 14 ianuarie 2011, a regimului condus de Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere din 1987.
Ţara este în continuare pradă tensiunilor sociale şi politice, precum şi a influenţei crescânde a grupărilor jihadiste. Islamiştii din Enahada au promis totuşi să părăsească puterea şi să lase locul independenţilor, pentru organizarea alegerilor, prevăzute în 2014.
LIBIA
De la cădererea regimului condus de Muammar Kadhafi, în octombrie 2011, autorităţile de tranziţie reuşesc cu greu să se impună la conducerea ţării şi, în acest sens, au încercat să obţină sprijinul foştilor rebeli, în absenţa poliţiei sau armatei pentru a controla ţara. Miliţiile armate nu ezită totuşi să sfideze statul, mergând până acolo încât să-l răpească pentru scurt timp pe premier.
BAHRAIN
Mişcarea de protest începută la 14 februarie 2011 a fost reprimată o lună mai târziu. Micul regat din Golf condus de o dinastie sunită se confruntă cu regularitate cu manifestaţiile majorităţii şiite, care cere o monarhie constituţională. Puterea a înăsprit pedepsele pentru autorii violenţelor.
YEMEN
În martie, ţara a lansat un amplu dialog naţional, în urma acordului de tranziţie, care a permis în februarie 2012, plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, după un an de proteste de stradă. Dialogul în vederea elaborării unei noi Constituţii şi organizării de alegeri în 2014 se loveşte de revendicările de autonomie ale sudiştilor, în timp ce reţeaua Al-Qaida îşi multiplică atacurile.