Renovările de la Mecca stârnesc îngrijorări privind păstrarea moştenirii arhitecturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se spune că fiecare credincios trebuie să ia parte la Hajj, măcar o  dată în viaţă   FOTO Shutterstock

Mecca, locul de rugăciune al,  musulmanilor a generat un conflict între autorităţile arabe care propun modernizarea şi cei care insistă să păstreze intactă arhitectura oraşului.

O galerie din secolul XVII, una dintre cele mai vechi părţi ale Marii Moschei, este înlăturată de autorităţile de la Mecca, în încercarea de a crea mai mult spaţiu pentru numărul tot mai mare de pelerini, potrivit CNN. Aproximativ două milioane de oameni vizitează anual Mecca numai în timpul Pelerinajului Hajj, iar numărul acestora este de aşteptat să crească.

Dar supraaglomerarea acestui loc a condus la moartea a 1.426 de persoane în 1990, iar în 2006 numărul victimelor a depăşit 350.

Administratorul proiectului de dezvoltare a declarat pentru CNN că în urma lucrărilor de expansiune, spaţiul destinat rugăciunilor se va tripla. „Autorităţile vor să ofere mai mult loc pelerinilor pentru a evita mulţimile“, a explicat Mohammed Jom'a.

Un istoric britanic specializat în cultura Arabiei Saudite este de părere că autorităţile locale provoacă un „vandalism cultural“. Din cauza renovărilor se pierd importante caracteristici arhitecturale ale oraşelor Medina şi Mecca, spune directorul executiv al Fundaţiei de Cercetare a Moştenirilor Islamice, Irfan Al Alawi.

Acesta a apelat la vocea poporului musulman în vederea dezaprobării numeroaselor demolări, pe care le-a asociat cu incendierea manuscriselor antice de către islamiştii din Timbuktu, Mali.

Se spune că fiecare credincios trebuie să ia parte la Hajj, măcar o  dată în viaţă.

„Nu sunt împotriva extinderii moscheei, dar se poate realiza acest lucru fără a provoca stricăciuni monumentelor“, a  declarat Al Alawi.

Dispută cu turcii

El acuză autorităţile că nu respectă moştenirea de la Mecca ce precedă dominaţia saudiţilor asupra oraşului. Nu este prima dată când oficialii arabi  intră în conflict cu Turcia din cauza demolării clădirilor din Mecca de pe vremea otomanilor, pe care turcii le consideră rămăşiţe ale moştenirii islamice.

Mecca îşi schimbă aspectul

Pe parcursul ultimilor zece ani conturul oraşului Mecca a suferit numeroase transformări. Clădiri cu înălţimi impresionanate înconjoară  acum templul Kaaba din centrul Marii Moschei. Cea mai impunătoare dintre acestea este Royal Mecca Clock Tower, un hotel de 120 de etaje care se asemănă cu Big Ben-ul. La cei 601 metri, turnul se clasează pe locul doi în topul celor mai înalte clădiri din lume.

În jur de 95% din clădirile vechi de mii de ani din Mecca au fost demolate în ultimele două decenii, scrie CNN.

Al Alawi suţine că pericolul la care sunt expuse moscheele face parte dintr-un proiect amplu de distrugere a locurilor istorice din Arabia Saudită. Se estimează că 14 amplasări istorice din Mecca urmează să fie închise sau eradicate, pentru a împiedica ritualurile desfăşurate de pelerinii veniţi din alte ţări.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid