Regele saudit şi prinţul moştenitor i-au primit pe fiul şi pe fratele lui Khashoggi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele saudit Salman şi prinţul moştenitor Mohammad bin Salman au primit familia jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis în Consulatul saudit la Istanbul pe 2 octombrie, căreia i-au transmis condoleanţe, relatează The Associated Press.

Familia regală i-a primit marţi pe fiul jurnalistului, Salah, şi pe fratele acestuia, Sahel, la Palatul Yamama, la Riad.

Lui Salah i s-a impus anul trecut interdicţia de a călători, a declarat, sub protecţia anonimatului, de frica unor represalii, un prieten al familiei Khashoggi pentru AP.

Prinţul Mohammad bin Salman, supranumit „MBS“, este supus unor presiuni tot mai mari, în contextul în care este suspectat că a ordonat asasinarea lui Jamal Khashoggi, un critic al regimului şi disident, sau că cel puţin a ştiut despre ea.

Autorităţile saudite au anunţat că au arestat 18 suspecţi şi au demis oficiali de rang înalt.

„MBS“ a apărut, marţi după-amiaza, scurt timp, la un forum, alături de regele Iordaniei Abdullah al II-lea, însă nu a făcut vreo declaraţie.

Potrivit NYT, prinţul moştenitor a fost primit cu urale în picioare.

AMBASADORUL SAUDIT ÎN DANEMARCA, CONVOCAT

Pe de altă parte, Suedia şi Danemarca au reacţionat după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Arabia Saudită marţi, într-un discurs susţinut în Parlamentul turc, de asasinarea premeditată a jurnalistului.

„Pare foarte credibil că acolo s-a întâmplat ceva teribil, ceva oribil“, a apreciat premierul în exerciţiu suedez Stefan Lofven.

Lofven s-a abţinut să facă alte comentarii, potrivit agenţiei suedeze de ştiri TT.

Ministrul danez de Externe Anders Samuelsen l-a convocat pe ambasadorul saudit şi a anunţat că întâlnirea va avea loc „cât mai curând posibil“.

„Există în continuare multe probleme neclare, iar eu cred că este corect să-i dăm ambasadorului posibilitatea să se explice“, a declarat el.

Samuelsen a anunţat că Danemarca nu participă în mod oficial la o conferinţă pe tema investiţiilor în Arabia Saudită, ca o „consecinţă naturală a situaţiei actuale“.

DIRECTOAREA CIA, ÎN TURCIA 

Pe de altă parte, directoarea Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) Gina Haspel se află în Turcia, pentru a examina cazul jurnalistului Jamal Khashoggi.

Haspel se află în Turcia la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că nu este „satisfăcut“ de explicaţia Riadului cu privire la moartea jurmalistului, în urmă cu trei săptămâni, în Consulatul saudit de la Istanbul.

Riadul a anunţat că acesta a murit într-o „încăierare“, însă oficiali turci au declarat că jurnalistul, în vârstă de 59 de ani, un colaborator la Washington Post, a fost ucis de o echipă de 15 saudiţi.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că vrea ca Arabia Saudită să permită ca cei 18 suspecţi pe care i-a reţinut în legătură cu uciderea jurnalistului să fie judecaţi la Istanbul.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei