Reformă istorică în Cuba. Statul comunist anunţă deschiderea economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuba anunţă deschiderea economiei către afaceri private / FOTO Getty Images

Cuba a anunţat că va permite iniţierea de afaceri private în majoritatea industriilor, o decizie care constitutie o reformă majoră a sistemului economic controlat până acum într-o măsură covârşitoare de către stat.

Ministrul Muncii, Marta Elena Feito, a anunţat că numărul de industrii unde iniţiativa privată este permisă a fost extins de la 127 la peste 2,000. Doar 124 de industrii vor rămâne exclusiv sub control statului, a declarat aceasta, fără să specifice care sunt acestea. Agenţiile de presă internaţionale sugerează că cel mai probabil este vorba de domenii considerate strategice pentru activitatea statului, pentru apărarea, sistemul de sănătate şi media, notează BBC.

Economia statului comunist a fost lovită deosebit de puternic de pandemie şi de sancţiunile impuse de Statele Unite în timpul administraţiei Trump. Anul trecut, economia Cubei s-a contractat cu 11%, cel mai mare declin din ultimele trei decenii, iar populaţia resimte tot mai puternic lipsa unor bunuri esenţiale. Criza a forţat adoptarea unor reforme promise de mult, dar amânate constant, relatează Reuters.

„Prinicipalul scop al acestei reforme este ca activitatea economică privată să continue să se dezvolte”, a declarat ministrul, accentuând că reformele „vor ajuta eliberarea forţelor productive ale sectorului privat”.

Sectorul economic privat din Cuba a fost compus până acum de căteva mii de ferme mici,  întreprinderi private de dimensiuni reduse, printre care se remarcă cele din domeniul taximetriei, şi activităţile din domeniul turismului, care reprezintă aproape 40% din totalul afacerilor private. Pandemia a lovit puternic industria turismului şi-n Cuba, la fel ca-n majoritatea statelor.

În 2015, preşedintele american Barack Obama a căutat realaxarea unei ostilităţii între Statele Unite şi Cuba care se întinde pe mai bine de şase deceni. Acesta a convenit normalizarea relaţiilor dintre cele două state cu liderul cubanez Raul Castro, dar eforturile lui Obama au fost date înapoi de către succesorul acestuia, Donald Trump. Chiar dacă Joe Biden a semnalat în timpul campaniei electorale că e dispus să îmbunătăţească relaţiile dintre SUA şi Cuba, momentan e neclar cum ar arăta un astfel de efort şi unde se află pe lista de priorităţi a lui Biden.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute