Realitatea din spatele imaginii strălucitoare a Venezuelei de după Maduro. Locuitor: „Nu avem libertate”

Statele Unite au făcut eforturi să ofere Venezuelei o imagine nouă și strălucitoare - de la raidul îndrăzneț pentru capturarea lui Nicolas Maduro, la consolidarea relațiilor diplomatice și trimiterea unor membri ai administrației în vizite oficiale, precum și reluarea zborurilor directe. Dar mulți venezueleni așteaptă să vadă dacă schimbarea va prinde rădăcini sau, dimpotrivă, dacă aparatul de securitate va împinge din nou națiunea latino-americană spre represiune, relatează CNN, într-un reportaj.

După șase luni trăite în frică și alte 14 luni în detenție, Jesús Armas simte  că poate să se bucure de o cafea în aer liber împreună cu partenera sa. La câteva străzi distanță, María Pérez participă la un protest. În fața unei închisori pentru opozanți politici, Melva Vásquez ridică fotografii uriașe cu fiul și fiica ei.

Cu doar câteva luni în urmă, astfel de scene ar fi fost aproape de neconceput în Venezuela condusă de Nicolás Maduro. Astăzi, atmosfera pare diferită. Oamenii vorbesc mai liber, protestele sunt tolerate, iar zborurile directe dintre SUA și Venezuela au fost reluate după aproape șapte ani.

Totuși, dincolo de imaginea unei țări care se redeschide, plutește incertitudinea. Frica nu a dispărut complet, economia este în continuare devastată, iar mulți venezueleni se întreabă dacă schimbarea este reală sau doar temporară.

„Avem nevoie de alegeri”, a spus protestatara Pérez. „Nu avem libertate. Avem flexibilitate, dar nu libertate.”

Într-o vizită la Caracas, la începutul acestei luni, CNN a observat o neliniște palpabilă în privința viitorului, indiferent de orientarea politică.

Venezuelenii au asistat la arestarea și detenția lui Maduro și au văzut că SUA sprijină restul guvernului său. Evenimente luxoase și mediatizate promit revenirea investițiilor străine. Dar lipsurile care au determinat milioane de venezueleni să-și părăsească țara în ultimul deceniu - mulți dintre ei ajungând în SUA - sunt încă palpabile multe locuințe.

SUA încearcă să reconstruiască imaginea Venezuelei

Administrația americană a investit puternic în imaginea unei noi Venezuele.

Reluarea relațiilor diplomatice și vizitele oficiale ale reprezentanților americani au transmis semnalul că Washingtonul dorește stabilizarea țării.

Reluarea zborurilor directe dintre Miami și Caracas a devenit un simbol al acestei noi etape. La plecarea primului zbor, aeroportul din Miami a fost decorat în culorile steagului venezuelean, iar pasagerii au primit cafecitos și arepas, produse de patiserie tradiționale venezuelene, pentru a marca momentul.

La Aeroportul Internațional Simón Bolívar, ofițerii de frontieră păreau confuzi de afluxul de jurnaliști americani, până când și-au dat seama că tocmai sosiseră cu „acel zbor” din 30 aprilie.

La bord s-au aflat Félix Plasencia, principalul diplomat venezuelean în SUA, oficiali ai Departamentului de Stat, reprezentanți ai American Airlines și persoane care rezervaseră zborul pentru a-și vizita rudele.

Dar entuziasmul oficial contrastează puternic cu realitatea din teren.

Avionul avea mai puțin de 100 de pasageri, iar la Caracas oamenii încă stau ore întregi la cozi pentru autobuze, singurul mijloc de transport pe care și-l pot permite pentru a ajunge acasă sau la un al doilea loc de muncă. În același timp, țara nu duce lipsă de produse - de la fructe proaspete până la Ferrari, precum și numeroase branduri americane precum Coca-Cola și Doritos, dar puțini le cumpără pentru că abia își permit strictul necesar.

„Ca multe alte lucruri de aici, totul în Caracas - o zonă metropolitană întinsă, cu aproape 3 milioane de locuitori, așezată într-o vale înconjurată de munți - cere să privești dincolo de suprafață”, scrie CNN.

Libertate parțială

„Dictatorul și teroristul Maduro a dispărut în sfârșit din Venezuela. Oamenii sunt liberi, din nou liberi. A trecut mult timp pentru ei, dar acum sunt liberi”, spunea Donald Trump când a anunțat arestarea lui Maduro.

Mulți opozanți ai regimului spun că atmosfera s-a relaxat, însă aparatul de control al statului nu a dispărut.

Activista politică Sairam Rivas se simte suficient de în siguranță încât să poarte în public un tricou pe care scrie „Eliberați toți prizonierii politici”. Dar ea și partenerul ei, Jesús Armas, simt în continuare privirea statului asupra lor.

Jesús Armas, fost coordonator al campaniei electorale pentru lidera opoziției María Corina Machado în  2024, a petrecut câteva luni ascunzându-se în case conspirative. În ziua când, simțindu-se sufocat de această fugă, a decis să iasă pentru a lucra într-o cafenea, a fost răpit de bărbați mascați și închis în infama închisoare El Helicoide. A fost eliberat în februarie, după arestarea lui Maduro și adoptarea unei legi a amnistiei pentru deținuții politici.

Când a semnat legea, după presiunea SUA, președinta interimară Rodríguez a descris momentul drept „o ușă extraordinară pentru ca Venezuela să se reunească, să învețe să coexiste democratic și pașnic, să se elibereze de ură și intoleranță și să se deschidă către drepturile omului”.

Armas spune că a auzit exploziile asociate raidului american din 3 ianuarie, care l-a înlăturat pe Maduro, dar nu l-a crezut pe colegul său de celulă că „gringos” veniseră, până când un gardian nu le-a împărtășit vestea în dimineața următoare.

„De fapt, era foarte fericit”, a spus Armas despre ofițerul care le-a povestit deținuților despre raid. „Și aproape toți gardienii din El Helicoide erau foarte fericiți.”

Astăzi poate merge într-o cafenea fără să se mai teamă că va fi arestat imediat, însă spune că este urmărit constant de ofițeri ai serviciilor de informații.

„Represiunea încă există, dar e mai scăzută”, spune și activista Sairam Rivas.

Pentru mulți venezueleni, însă, diferența dintre prezent și trecut este una de intensitate, nu de sistem.

Locuitoarea din Caracas și jurnalista locală Carolina Alcalde spune că Venezuela de azi pare „fragilă”.

„Situația economică este foarte dificilă, veniturile sunt foarte, foarte mici și totul este extrem de scump. Cred că acesta este principalul lucru care îi preocupă pe oameni. Oamenilor încă le este frică să spună lucruri, mai ales referitor la politică, pentru că nu știi niciodată cum va reacționa guvernul sau cei aflați la putere.”

La un miting al opoziției organizat la Caracas de 1 Mai, sărbătoarea internațională a muncitorilor, participanții au cerut revenirea la democrație, dar și salarii și pensii mai bune.

Aida Guevara, purtând un tricou de baseball cu inscripția „America” și ochelari în culorile steagului venezuelean, a spus că țara ei a regresat sub socialism.

„Am o pensie care nu îmi ajunge să îmi cumpăr medicamentele. Nu le pot cumpăra și nici păstra constant în casă”, a spus Guevara. Ea spune că nu și-a dorit intervenția SUA, dar este recunoscătoare pentru decizia lui Trump.

„Nu sunt fericită pentru ce s-a întâmplat, dar sunt fericită pentru că pot vorbi cu dumneavoastră calm, în siguranță și în pace.”

În aceeași zi, la Caracas a fost organizat și un marș pro-guvernamental, cu tobe, dansatori și pancarte pe care scria „Venezuela no es una colonia” (Venezuela nu este o colonie).

Un organizator l-a numit pe Trump „loco”, nebun, „din cauza măsurilor pe care le ia: spune ceva azi, mâine spune altceva”.

Economia rămâne problema principală

În timp ce liderii politici discută despre „renașterea Venezuelei”, oamenii obișnuiți continuă să trăiască în lipsuri severe.

În locuința modestă a familiei Pérez,  croitoreasă de meserie, frigiderul conține doar câteva legume, o jumătate de sticlă de suc și ceea ce păreau a fi coaste pe o farfurie, cu siguranță mai mult os decât carne.  Pentru multe familii, proteinele au devenit un lux.

Venitul minim oficial a crescut la 240 de dolari pe lună, însă costul alimentelor depășește de aproape trei ori această sumă. În plus, lipsa medicamentelor, inclusiv a insulinei pentru diabetici, continuă să afecteze milioane de oameni.

Problemele infrastructurii sunt la fel de grave. În multe cartiere apa și electricitatea sunt întrerupte frecvent, iar oamenii folosesc rezervoare uriașe pentru a stoca apă.

Pentru Armas, susținător al democrației, acestea sunt semne clare ale proastei administrări. El subliniază că țara se află în mare parte în bazinul fluviului Orinoco și are unele dintre cele mai mari sisteme hidroelectrice din lume, însă mulți oameni trăiesc fără utilități de bază.

„Au pus cele mai importante funcții din țară - conducerea companiei de electricitate, a companiei de apă sau a industriei petroliere - în mâinile unor loialiști. Iar aceștia provin din armată sau din partidul politic, dar nu au cu adevărat educația necesară.”

Armas și alți susținători ai lui Machado vor organizarea unor alegeri cât mai curând posibil, pentru a nu permite actualului guvern să își consolideze poziția.

„Avem nevoie de mai mult sprijin din partea SUA pentru a grăbi lucrurile”, a spus el. 

Familii distruse

Deși noul guvern a promis reconciliere și respectarea drepturilor omului, numeroși deținuți politici rămân în închisori.

Melva Vásquez trăiește într-un cort în fața penitenciarului El Rodeo, unde sunt închiși fiul și fiica ei. Nu își permite să facă drumul dus-întors până acasă, la opt ore distanță. Femeia spune că nu înțelege de ce copiii ei au fost acuzați de terorism și susține că nu au avut nicio implicare politică.

„Trăim în agonie”, spune despre ea și alte celelalte mame care stau în tabără. „Ne vedeți calme pentru că altceva nu avem. Nu ne putem abandona disperării, pentru că atunci pierdem totul.”

Sub Maduro, un astfel de protest public ar fi fost imposibil. Totuși, faptul că aceste familii sunt încă separate arată că tranziția este departe de a fi completă.

O societate împărțită

Pe străzile Caracasului coexistă două realități politice.

La mitingurile opoziției se cer alegeri rapide, revenirea democrației și salarii decente.

În același timp, există și susținători ai fostului regim. La marșurile pro-guvernamentale se aud sloganuri antiamericane și acuzații că Venezuela riscă să devină o vasală a SUA.

Graffiti-urile din oraș cer eliberarea lui Nicolás Maduro și a soției sale, Cilia Flores, aflați în detenție la New York.

Pentru opoziție, prioritatea absolută este organizarea rapidă a unor alegeri libere.

Jesús Armas și alți activiști se tem că, dacă actualul guvern interimar va reuși să stabilizeze parțial economia și să reducă tensiunile sociale, populația ar putea deveni mai puțin interesată de schimbare politică profundă.

De partea cealaltă, președinta interimară Delcy Rodríguez afirmă că Venezuela intră într-o nouă etapă și că sancțiunile internaționale au fost principala cauză a „deceniului pierdut”.

Între normalitate și incertitudine

Pentru moment, Venezuela se află într-un echilibru fragil.

Oamenii pot protesta mai liber. Unii deținuți politici au fost eliberați. Zborurile și relațiile internaționale revin treptat la normal.

Dar frica nu a dispărut complet, instituțiile sunt încă dominate de oamenii vechiului sistem, iar criza economică continuă să afecteze viața de zi cu zi.

Pentru Jesús Armas, una dintre cele mai simple experiențe a devenit și cea mai valoroasă: libertatea de a sta la o masă, în aer liber, și de a bea o cafea împreună cu persoana iubită.

„Pentru noi, acesta este un dar.”