Reacția locuitorilor din Fâșia Gaza după asasinarea liderului politic al Hamas: „Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat pe nebun”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, într-un atac la Teheran, i-a făcut pe locuitorii din Gaza să se gândească cu îngrijorare la soarta Fâşiei, acum că aceasta se află doar în mâinile liderului organizaţiei din enclavă, radicalul Yahya Sinwar. „Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat pe nebun”, a declarat miercuri pentru EFE o palestiniancă, printre lacrimi, potrivit Agerpres.

Ismail Haniyeh a fost ucis în cursul unei vizite la Teheran FOTO EPA-EFE

„Aceasta este o altă scuză pentru a continua uciderea civililor în Gaza pentru a ajunge la Sinwar”, se plânge această femeie în timp ce ascultă ştirile la radio.

Sinwar, liderul Hamas din Gaza, este considerat „creierul” din spatele atacurilor din 7 octombrie 2023, în care miliţiile palestiniene din Fâşie au ucis aproximativ 1.200 de israelieni şi au răpit alţi 251, ceea ce a dus la declanşarea unei ofensive a statului israelian în enclava palestiniană în care şi-au pierdut viaţa aproape 40.000 de locuitori din Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii, aflat sub controlul Hamas.

Fâşia Gaza s-a trezit miercuri cu vestea morţii liderului grupării islamiste, într-o atmosferă de „tristeţe şi asimilare” după pierderea a ceea ce mulţi consideră „reprezentantul oficial al cauzei palestiniene în forurile internaţionale”.

„Odată cu moartea lui Haniyeh, ajungerea la o soluţie şi la un acord va fi mult mai dificilă”, a mai declarat această palestiniancă în vârstă de 57 de ani despre negocierile pentru încetarea focului din Gaza pe care Israelul şi Hamas le menţineau din mai. Evoluţia discuţiilor rămâne acum o necunoscută.

În timp ce ascultă ştirile la radio, femeia îşi exprimă opinia că moartea lui Sinwar nu i-ar fi afectat pe cetăţenii obişnuiţi ca ea, dar moartea lui Haniyeh ridică un semn de întrebare privind cursul războiului din Fâşia Gaza.

„Porumbelul păcii”

Percepţia că Haniyeh era un om politic se regăseşte şi printre alţi locuitori ai enclavei. „Nu are nimic de-a face cu aripa militară”, declară pentru EFE un tânăr în de 35 de ani. „Îl numeau porumbelul păcii”, adaugă el. Tată a cinci copii, tânărul insistă că liderul Hamas „căuta întotdeauna soluţii paşnice” şi sprijin pentru cauza palestiniană în străinătate.

Într-un videoclip difuzat pe canalele de social media, o rudă a lui Haniyeh îşi ia rămas bun de la islamist: „Fie ca Dumnezeu să ne salveze de la dezastru şi să ne răsplătească”, se spune în înregistrare, care se încheie cu cuvintele: „la revedere, lider al naţiunii”.

Un alt locuitor din Gaza, în vârstă de 60 de ani, care, la fel ca ceilalţi interlocutori cu care EFE a stat de vorbă, a cerut să-şi păstreze anonimatul, a acuzat Israelul că „face ce vrea” fără să se gândească la consecinţele acţiunilor sale.

„Motivul este încercarea (premierului israelian Benjamin) Netanyahu de a rămâne în funcţie”, spune acest profesor universitar.

Hamas a confirmat miercuri moartea liderului său, Ismail Haniyeh, într-un atac, atribuit Israelului, la Teheran, unde se afla într-o vizită oficială, fără a fi dezvăluite mai multe detalii despre aceasta

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”