Războiul haotic al lui Trump împotriva Iranului a intrat deja în a șasea săptămână, deoarece se luptă cu un adversar pe care nu îl înțelege
0Războiul declanșat de Donald Trump împotriva Iranului a intrat în a șasea săptămână, marcând o abatere semnificativă de la obiectivele inițiale, definite drept rapide și decisive. În locul unei campanii „precise și copleșitoare”, conflictul s-a transformat într-un impas complex, fără perspective clare de încheiere, scrie The Guardian.
Planul inițial – eliminarea unei presupuse amenințări nucleare iminente și stimularea unei revolte interne împotriva regimului de la Teheran – nu s-a materializat. În schimb, statele din Golf se confruntă cu atacuri de represalii, Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată, iar regimul iranian nu dă semne de colaps, nici militar, nici politic.
Combinație de aroganță și necunoaștere
Recuperarea a doi membri ai echipajului american doborât a fost prezentată ca un succes major, însă acest episod singular evidențiază mai degrabă lipsa progreselor în alte direcții. Potrivit criticilor, situația reflectă o combinație de aroganță și necunoaștere, agravată de specificul regimului iranian.
La începutul conflictelor apare adesea un „decalaj mental” – o dificultate în a accepta că războaiele nu pot fi controlate rapid. În cazul Statelor Unite, această percepție este amplificată de convingerea că superioritatea militară garantează rezultate imediate. Realitatea din teren contrazice însă aceste așteptări.
Efectele conflictului se resimt deja la nivel global. Piețele energetice sunt destabilizate, iar analiștii avertizează asupra riscului unei recesiuni economice în cazul prelungirii ostilităților. În același timp, Donald Trump nu a reușit să mobilizeze sprijinul aliaților europeni sau al statelor din Golf pentru a participa la operațiuni sau pentru a redeschide Strâmtoarea Hormuz.
Aceste evoluții contrastează puternic cu optimismul inițial exprimat de unele publicații și comentatori, care anticipau o victorie rapidă și o remodelare favorabilă a Orientului Mijlociu. Realitatea s-a dovedit însă mult mai complicată.
În prezent, discuțiile se concentrează pe riscul unui blocaj de durată și pe posibile soluții de ieșire care să limiteze costurile politice pentru Washington. Întrebarea esențială nu mai este cât de repede se va încheia conflictul, ci cum se va încheia.
Subestimarea capacității Iranului de a duce un război asimetric
Unul dintre principalele motive ale acestui impas este subestimarea capacității Iranului de a duce un război asimetric. Fără a dispune de o superioritate militară convențională, Teheranul a reușit să destabilizeze regiunea prin atacuri cu drone și rachete, afectând infrastructura energetică și crescând costurile pentru adversari.
O altă eroare de calcul a fost presupunerea că Iranul nu va recurge la închiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul global de petrol. Această decizie a amplificat presiunile economice la nivel internațional.
În același timp, scenariul unei revolte populare interne nu s-a concretizat. Condițiile de război, teama de represalii și complexitatea opiniei publice iraniene au împiedicat apariția unei mișcări de amploare împotriva regimului.
Incapacitatea de a înțelege logica și reziliența regimului iranian
Toate aceste evoluții derivă dintr-o eroare fundamentală: incapacitatea de a înțelege logica și reziliența regimului iranian. Deși criticat la nivel internațional, acesta a demonstrat o capacitate ridicată de a absorbi presiunea și de a susține un conflict prelungit, chiar și în absența unei perspective clare de victorie militară.
În ultimele decenii, multe state din regiune au ales să se alinieze la influența americană, beneficiind de sprijin economic și de securitate. Iranul, însă, a adoptat o strategie diferită, dezvoltând rețele de influență și grupări aliate în regiune, care îi permit să își mențină relevanța și să își protejeze interesele.
Pentru Teheran, succesul nu este definit prin dominație militară, ci prin capacitatea de a rezista și de a rămâne un actor relevant într-un mediu ostil. Această abordare contrastează puternic cu viziunea americană, bazată pe obținerea unor rezultate rapide și decisive.
În acest context, conflictul actual nu este doar o confruntare militară, ci și una între două moduri diferite de a defini victoria. Iar această diferență explică, în mare măsură, de ce războiul continuă fără un deznodământ clar.