Războiul din Caucaz. Azerii anunţă că au distrus un sistem de rachete S-300, în timp ce armenii avertizează în privinţa implicării Turciei cu avioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

În pofida apelului comunităţii internaţionale la dezescaladare, forţele azere şi cele armene continuă să se lupte în Nagorno-Karabah şi să reclame succese pe front. Un sistem de rachete S-300 al armatei armene a fost distrus pe linia de contact, a anunţat miercuri Ministerul azer al Apărării. Forţele din Nagorno-Karabah au doborât două drone azere, a răspuns la rândul său Armenia.

„Ieri (marţi, n. red.), în cursul luptelor din teritoriul Şuşakend, în regiunea Hojavend, un sistem de rachete antiaeriene S-300 al inamicului a fost neutralizat”, a anunţat Ministerul azer al Apărării într-un comunicat.

Potrivit armatei azere, până la 2.700 de persoane au fost ucise sau rănite, iar până la 130 de vehicule blindate ale armatei armene au fost distruse de la agravarea situaţiei, duminică.

Armenii revendică la rândul lor succese pe front. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării de la Erevan, forţele din Nagorno-Karabah - separatiste - au doborât două drone în noaptea de marţi spre miercuri.

Armenia susţine că Azerbaidjanul îşi concentrează acum atacurile pe nordul liniei de contact din Nagorno-Karabah, lovind cu drone şi avioane de vânătoare F-16 ale Forţelor Aeriene Turce. „Forţele Aeriene Azere bombardează poziţiile armatei din Nagorno-Karabah în direcţia nord. Drone de fabricaţie turcă sunt utilizate. Există avioane de vânătoare F-16 turce în aer”, a scris pe Facebook purtătoarea de cuvânt a Ministerului armean al Apărării, Şuşan Stepanian.

Acest anunţ vine după cel de marţi, când Erevanul a afirmat că un bombardier al Turciei a doborât unul din avioanele sale militare. Ankara şi Baku au negat imediat această informaţie, susţinând că două avioane SU-25 aparţinând armatei armene s-au prăbuşit pe munte.

O intervenţie militară turcă directă ar marca un moment decisiv major în conflictul azero-armean. Totodată, un război deschis între Armenia şi Azerbaidjan ar risca să destabilizeze regiunea Caucazului de Sud şi să antreneze puterile regionale, mai ales Rusia, pe lângă Turcia. Deşi face apel la calm, Rusia înarmează ambele părţi şi susţine diplomatic Armenia.

După o reuniune cu uşile închise, Consiliul de Securitate al ONU a cerut marţi într-o declaraţie unanimă „încetarea imediată a luptelor”.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate şi-au exprimat „sprijinul pentru apelul lansat de secretarul general ambelor părţi de a pune capăt imediat luptelor, de a dezamorsa tensiunile şi de a relua fără întârziere negocieri constructive”, se arată în declaraţia adoptată în cadrul reuniunii organizată la solicitarea Belgiei, Estoniei, Germaniei, Franţei şi Marii Britanii.

Textul afirmă „sprijinul deplin” al Consiliului pentru „rolul central al copreşedinţilor (Statele Unite, Rusia, Franţa) Grupului de la Minsk al OSCE” şi îndeamnă părţile să lucreze îndeaproape cu aceştia pentru „reluarea urgentă a dialogului fără condiţii prealabile”.

Începând de duminică, forţele enclavei separatiste Nagorno-Karabah, sprijinite politic, militar şi economic de Armenia, şi cele ale Azerbaidjanului se luptă în cel mai grav conflict din ultimii patru ani. Bilanţul oficial trecea de 100 de morţi marţi: 80 de soldaţi separatişti şi 17 civili; 12 azeri şi 5 armeni. Cele două tabere susţin însă că au omorât sute de militari inamici.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat