Războinicul-şef

Preşedintele care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace la mai puţin de nouă luni de la învestirea sa în funcţie s-a dovedit a fi, din punct de vedere militar, unul dintre cei mai agresivi lideri americani din ultimele decenii.

Liberalii au ajutat la alegerea lui Obama în parte având în vedere opoziţia sa în ceea ce priveşte războiul din Irak şi, probabil, nu sărbătoresc toate realizările militare ale preşedintelui, care sunt multe. Barack Obama a decimat conducerea Al-Qaida.

L-a înlăturat pe dictatorul libian. A înmulţit atacurile cu drone în Pakistan şi a autorizat creşterea numărului militarilor americani în Afganistan. A devenit primul preşedinte care a autorizat asasinarea unui cetăţean al Statelor Unite, Anwar al-Awlaki, care s-a născut în New Mexico şi care a jucat un rol operaţional în Al-Qaida. A fost ucis într-un atac american cu dronă în Yemen.

 Şi, desigur, Obama a ordonat şi a supervizat raidul trupelor Navy Seal în urma căruia Osama ben Laden a fost ucis. Ca o ironie, preşedintele a folosit discursul său de acceptare a Premiului Nobel pentru Pace ca o ocazie de a-şi explica propria filosofie a războiului. A clarificat faptul că opoziţia sa în ceea ce priveşte războiul din Irak nu înseamnă că îmbrăţişează pacifismul. Chiar deloc.

Operaţiunea în care a fost ucis Osama ben Laden va fi dezbătută la alegerile care se apropie. Echipa de campanie a realizat deja un documentar pe tema raidului.

Acesta şi realizările militare ale lui Obama vor face dificilă misiunea lui Mitt Romney de a convinge alegătorii că preşedintele în exerciţiu este un democrat slab în materie de securitate naţională.

Şi dacă Romney va încerca să-l portretizeze astfel pe Obama va cădea în capcana de a face apel la un război împotriva Iranului, cu care mulţi americani nu sunt de acord.

În situaţiile în care riscurile sunt prea mari, ca în cazul Iranului şi al Siriei, Obama este reţinut. Iar opinia publică din America îl percepe ca pe un intelectual, nu ca pe o căpetenie de război, aşa cum este de fapt.