Rareş Călimac: „Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rareş Călimac (32 de ani) este unul dintre românii care se aflau pe Costa Concordia, nava de croazieră italiană care a naufragiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apele Mării Mediterane.

Tânărul lucra pe vas ca instructor la sala de fitness şi se pare că a fost printre primii salvaţi. Rareş Călimac a reuşit să sune în ţară imediat după ce a fost salvat.  „La 7 dimineaţa m-a sunat, nici nu ştiam ce se întâmplase. Mi-a spus doar că este bine, să nu ne facem griji şi că a trăit momente pe care nu le doreşte nimănui. Că prin asemenea clipe crede că au trecut şi pasagerii de pe Titanic", a declarat pentru „Adevărul", Daniela Călimac, mama tânărului.

Rareş Călimac a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca, după care a urmat un curs la Londra în urma căruia s-a specializat ca instructor de fitness. A plecat în croazieră cu contract în luna septembrie a anului trecut şi urma să se întoarcă în ţară în mai. Tânărul şi-a asigurat mama, sâmbătă dimineaţă, că se simte bine şi că „oamenii îşi fac datoria". Ba, mai mult, se pare că imediat după ce a fost evacuat a reuşit să le dea o mână de ajutor salvatorilor.

„Important este că e bine. Nu contează că o ia de la zero, nici că a rămas fără acte, doar cu hainele de pe el", a mai spus mama tânărului clujean. De altfel, în cursul zilei de sâmbătă, instructorul de fitness a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care le-a mulţumit tuturor celor de acasă care şi-au făcut griji pentru el: „Sunt OK, mulţumesc la toată lumea de mesaje, nu ştiu când vin acasă!!!! Vă pup pe toţi!!!!".

"Sunt OK, mulţumesc la toată lumea de mesaje, nu ştiu când vin acasă!!!! Vă pup  pe toţi!!!!''
Rareş Călimac
instructor fitness pe  Costa Concordia

Un bistriţean, printre naufragiaţii din Italia

Un tânăr bistriţean de 27 de ani din Bistriţa era unul dintre angajaţii de pe vasul de croazieră italian care a naufragiat vineri noaptea în Marea Mediterană. Dan Chichiriţă, un tânăr bistriţean de 27 de ani, lucra din vară pe vasul de croazieră italian şi se afla la bord în momentul în care a avut loc naufragiul. Din fericire, Dan a reuşit să se salveze şi să ajungă în siguranţă pe uscat.

Tânărul a sunat-o pe sora lui aflată în Bistriţa şi i-a spus că este în siguranţă în Livorno. Tânărul avea telefonul la el pe tot parcursul operaţiunii de salvare şi a putut să ţină legătura cu sora sa.  Sora lui din Bistriţa spune că, ultima dată când a vorbit cu Dan, acesta era cazat la un hotel din oraşul Grosseto.

„M-a sunat prima dată chiar vineri noaptea, când încă era pe vas şi aşteptau să vină bărcile pazei de coastă să le ofere ajutor şi să-i transporte de pe vas pe uscat. Acum este bine şi în siguranţă la un hotel din Grosseto şi aşteptăm să primim informaţii despre procedurile care trebuie urmate pentru a se întoarce în ţară", explică Anamaria, sora lui Dan.

Tânărul din Bistriţa era prima dată pe un vas de croazieră şi a ajuns acolo în vară cu un contract de muncă, lucrând ca şi vânzător într-un magazin. Anamaria spune că a colaborat foarte bine cu autorităţile române atât cu Ministerul de Externe, cât şi cu ambasada şi consulatul din Italia.

„Am fost chiar şi noi surprinşi de interesul pe care l-au manifestat autorităţile faţă de noi şi de fratele meu. Sâmbătă dimineaţa am sunat eu şi am anunţat că fratele meu a fost pe vas şi de atunci am fost sunată de mai multe ori în legătură cu acest caz", spune bistriţeanca.

Compania deţinătoare a vasului de croazieră naufragiat în Marea Mediterană a comunicat oficiilor diplomatice ale României în Italia că la bordul navei Costa Concordia se aflau 29 de turişti români, precum şi 27 de cetăţeni români care făceau parte din personalul de bord şi servicii al navei.

"M-a sunat prima dată chiar vineri noaptea când încă era pe vas şi aşteptau să vină bărcile pazei de coastă să le ofere ajutor şi să-i transporte de pe vas pe uscat.''
Anamaria Chichiriţă
sora tânărului bistriţean  de pe vasul Costa Concordia

Arădenii de pe Costa Concordia se întorc acasă

Doi soţi şi copiii lor din Arad se aflau la bordul vasului de croazieră care s-a scufundat sâmbătă noaptea în apa Mării Mediterane. Conform reprezentanţilor agenţiei de turism, cei patru sunt în afara oricărui pericol, iar astăzi ei sunt aşteptaţi să sosească deja acasă. Ceea ce se dorea a fi o vacanţă de lux pentru o fami­lie arădeană s-a transformat într-un adevărat coşmar.

„Din informaţiile noastre, patru români dintre cei aflaţi la bord sunt din Arad. Este vorba despre o familie cu doi copii. Părinţii au vârsta de aproximativ 40 de ani, iar cei doi copii au între 15 şi 20. Sunt în siguranţă. Au fost printre primii debarcaţi, dar nu am mai putut vorbi cu ei, pentru că s-a terminat bateria la telefon", a declarat Vlad Popescu, reprezentant al agenţiei Flumen Viaggi International.

Mai citeşte şi: Clipe de coşmar pe ,,Titanicul" din Mediterană

Familia salvată din apele mării este aşteptată în cursul zilei de astăzi să ajungă în Arad. Conform unor surse, cei doi soţi şi copiii lor, care se aflau în ultima lor zi pe vapor, au primit sprijin şi ajutor financiar pentru a se întoarce acasă, şi asta pentru că au pierdut, pe lângă acte, tot ceea ce aveau la ei în croazieră.

Consulatul General al României la Bologna a luat legătura cu cei 27 de români membri ai personalului navigant al navei de croazieră Costa Concordia. Un reprezentant al consulatului urma să se deplaseze la Grosseto pentru a le înmâna titluri de călătorie, în regim de gratuitate, precizează Ministerul Român de Externe într-un comunicat. MAE a precizat că a acordat, sâmbătă, asistenţă consulară unui număr de nouă cetăţeni români (trei familii).

Cetăţenii români au fost preluaţi, de la hotelul din Roma în care erau cazaţi, de un autoturism pus la dispoziţie de Ambasada României şi transportaţi la Secţia consulară a ambasadei, unde li s-au eliberat titluri de călătorie gratuite pentru reîntoarcerea în ţară.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile