Raport CIA: Talibanii au devenit mai eficienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raport al unui înalt funcţionar al CIA, din 22 decembrie, obţinut de CNN, arată că talibanii şi-au întărit puterea în Afganistan.

Raportul, care arată că "situaţia este gravă", a fost pregătit luna trecută de generalul Michael Flynn. Potrivit acestuia, "Talibanii şi-au extins din punct de vedere geografic şi calitativ capabilităţile organizaţionale şi operaţionale", iar grupul poate organiza atacuri mai frecvente şi în locaţii variate.

Potrivit raportului, insurgenţa talibană poate fi organizată pe termen nelimitat din cauza a trei factori:

 - creşterea disponibilităţii de a fabrica materiale şi bombe

 - accesul talibanilor la două surse importante de finanţare, una provenind din comerţul cu opiu, iar celălalt din donaţiile venite din ţările musulmane

 - capacitatea talibanilor de a recruta soldaţi, bazându-se pe  percepţiile religioase şi pe condiţiile de viaţă defavorizante.

Potrivit unei diagrame a lui Flynn, într-o săptămână de la jumătatea anului 2009 au fost organizare 500 de atacuri improvizate, ambuscade sau atacuri cu rachete, comparativ cu o medie de 40 de astfel de incidente pe săptămână, în urmă cu cinci ani.

Chiar şi în timpul iernii, când atacurile sunt mai lente, numărul acestor incidente nu a scăzut sub 300 într-o săptămână.

Raportul prezice că "incidentele vor fi mult mai puternice în 2010". "Acestea sunt la deja la peste 300% faţă de cele din 2007 şi la 60% faţă de 2008".

Potrivit unor mărturi ale insurgenţilor capturaţi, 2009 a fost anul cel mai favorabil pentru talibani deoarece şi-au înmulţit actele de violenţă, dar şi prin faptul că alegerile prezidenţiale din 20 august din Afganistan au fost marcate de fraudă şi o prezenţă redusă la urne.

Deţinuţii au mai afirmat că talibanii văd în Al-Qaeda ca un handicap, ei încearcând să se prezinte ca un grup naţionalist care încearcă să elibereze Afganistanul de sub forţele străine.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani