Raport alarmant: peste 40 de milioane de sclavi în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul de licitaţie de persoane de la Tripoli (Libia) nu este unic, peste 40 de milioane de oameni fiind reduşi la sclavie în întreaga lume, arată AFP, care citează un raport din 2016.

Conform raportului citat de AFP şi preluat de Agerpres în pagina electronică, peste 25 de milioane de persoane sunt supuse muncii forţate, iar alte 15 de milioane căsătoriilor forţate. Femeile şi fetele reprezintă 71% dintre sclavi, iar majoritatea lor sunt în Asia şi Pacific (62%). Aceste cifre sunt însă departe de realitate, subliniază autorii raportului - Organizaţia Mondială a Muncii (OIM), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi grupul de apărare a drepturilor omului Walk Free Foundation.

Sclavii sunt reţinuţi din cauza datoriilor, dar şi pentru că sunt drogaţi, maltrataţi fizic sau se află prea departe de casă.

Circa cinci milioane de persoane sunt obligate să se prostitueze, în proporţie de 99% fiind femei, mai arată raportul.

Refugiaţii reprezintă o categorie vulnerabilă la sclavie.

Cu această ocazie, Papa Francisc a îndemnat statele membre ONU să încheie un acord global în privinţa protejării lor.

„Aceia care, poate din motive politice, stimulează frica faţă de migranţi în loc să construiască pacea seamănă de fapt violenţă, discriminare rasială şi xenofobie, care sunt probleme de mare îngrijorare pentru toţi aceia care sunt preocupaţi de securitatea fiecărei fiinţe umane“, a declarat liderul Bisericii Catolice, citat de DPA.

Suveranul Pontif a făcut apel ca ONU „să redacteze şi să aprobe două pacte globale, unul pentru siguranţă, ordine şi migraţie reglementată şi altul pentru refugiaţi“.

CNN a dezvăluit într-un reportaj o piaţă înfloritoare de sclavi în Libia, iar autorităţile de la Tripoli au deschis o anchetă pe marginea acestui caz.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”