Putin se va întâlni luni, la Teheran, cu ayatollahul Ali Khamenei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin se va întâlni luni cu liderul suprem iranian Ali Khamenei, la Teheran, a anunţat astăzi Kremlinul, în contextul în care Moscova îndeamnă de mai multe luni la formarea unei coaliţii extinse, din care să facă parte şi Iranul, contra SI în Siria, relatează AFP în pagina electronică.

Putin urmează să se concentreze, în cadrul acestei vizite, asupra unor „probleme în relaţiile bilaterale, inclusiv energia atomică, petrol, gaze şi cooperării militaro-tehnice“, a anunţat astăzi Iuri Uşakov, un consilier în domeniul politicii externe al şefului statului rus.

Preşedintele rus urmează să se întâlnească, de asemenea, cu omologul său, preşedintele Hassan Rohani.

Pe de altă parte, Kremlinul consideră vizita preşedintelui francez Francois Hollande la Washington şi Moscova reprezintă un pas către crearea unei coaliţii antiteroriste, a declarat Uşakov pentru presă, relatează Reuters în pagina electronică.

Putin urmează să se întâlnească cu Hollande la Moscova pe 26 noiembrie, pentru a discuta despre lupta împotriva terorismului şi criza siriană, a precizat consilierul rus.

„Înainte de Moscova, preşedintele francez va vizita Washingtonul, iar noi considerăm acest lucru drept crearea celei mai largi coaliţii antiteroriste“, a spus Uşakov, adăugând că Putin şi Hollande se vor întâlni din nou la Conferinţa de la Paris (COP21), pe 30 noiembrie.

În cadrul vizitei în Iran, Putin va discuta cu Khamenei şi Rohani despre războiul din Siria, programul nuclear iranian şi lupta împotriva terorismului - inclusiv împotriva grupării Statul Islamic (SI), a mai precizat Uşakov.

Liderul de la Kremlin urmează ca în cadrul vizitei în Iran să ia parte, de asemenea, la o reuniune a Forumului ţărilor exportatoare de gaze naturale (GECF), o organizaţie interguvernamentală din care fac parte 11 dintre liderii lumii în producţia de gaze naturale (Algeria, Bolivia, Egipt, Guineea Ecuatorială, Iran, Libia, Nigeria, Qatar, Rusia, Trinidad şi Tobago şi Venezuela).

Potrivit lui Uşakov, preşedinţii Boliviei şi Venezuelei au solicitat întâlniri cu Putin, iar Kremlinul "„ncearcă să găsească loc“ în programul încărcat al acestuia la această reuniune.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Eugen Sabău, românul eutanasiat în Spania, după ce a ucis 3 oameni: „Și-a dat seama că...”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Black Friday 2025: Top 20 cele mai iubite parfumuri bărbătești – best-seller, lux și reduceri exclusive cu peste 1.000 €
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat