Protestele din Egipt fac noi victime: opt morţi şi sute de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinătorii fostului preşedinte Mohamed Morsiau ieşit din nou în stradă pentru a protesta faţă de instituirea unui stat militar. FOTO: Reuters

Ministrul Sănătăţii din Egipt a transmis ultimul bilanţ al protestelor de vineri seara, potrivit căruia au murit opt oameni, iar alţii 221 sunt răniţi. Mii de susţinători ai preşedintelui demis Mohamed Morsi şi-au reînnoit forţele şi au ieşit în stradă în noaptea de vineri spre sâmbătă, organizând cele mai mari proteste din ultimele două săptămâni, atunci când armata a ucis sute de manifestanţi.

O sursă din interiorul forţelor de securitate a transmis că violenţele s-au soldat cu şase morţi şi 50 de răniţi, însă raportul Ministerului Sănătăţii contrazice informaţiile iniţiale, marcând o diferenţă importantă între cele două bilanţuri. Cel mai mare protest a fost organizat în capitală, unde s-au adunat aproximativ 10.000 de manifestanţi.

Poliţiştii au aruncat cu gaz lacrimogen spre manifestanţi, care s-au organizat în proteste în marile oraşe din ţară. De cealaltă parte, egiptenii au ars cauciucuri şi au aruncat cu pietre şi bucăţi de pavaj în forţele de securitate.

Susţinătorii Frăţiei Musulmane şi ai fostului preşedinte Morsi au mărşăluit prin Cairo scandând mesaje de ură la adresa generalului armatei Abdel-Fattah el-Sisi, care a instituit o nouă echipă de conducere în fruntea Egiptului. „Oamenii vor moartea asasinului!”, a strigat egiptenii, referindu-se la generalul Sisi.

Mişcarea Frăţia Musulmană, care l-a susţinut pe Morsi – primul preşedinte egiptean ales pe cale democratică, a spus că este dedicată în continuare protestelor pacifiste. Cu toate acestea, o mare parte din liderii grupării au fost arestaţi de forţele armatei.

 

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă