Proteste violente în fața ambasadei Franței din Niger. Emanuel Macron spune că „nu va tolera niciun atac”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de persoane au demonstrat duminică în faţa ambasadei Franţei de la Niamey, înainte de a fi dispersate cu gaze lacrimogene, în timpul unei manifestaţii de susţinere a militarilor pucişti care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum în Niger.

Proteste în Niger FOTO AFP (Arhivă)

Ca reacţie la aceste violenţe, Palatul Elysee a transmis că preşedintele francez Emmanuel Macron „nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale" şi că Parisul va răspunde „imediat şi ferm".

„Oricine ar ataca cetăţenii, armata, diplomaţii şi autorităţile franceze ar vedea cum Franţa va răspunde într-un mod imediat şi ferm. Preşedintele Republicii nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale", a precizat Palatul Elysee.

„Franţa sprijină, de asemenea, toate iniţiativele regionale" care vizează „restabilirea ordinii constituţionale" şi întoarcerea preşedintelui ales Mohamed Bazoum, răsturnat de pucişti. Şi Ministerul francez al Afacerilor Externe a condamnat „orice violenţă împotriva proprietăţilor diplomatice, a căror securitate este responsabilitatea statului gazdă".

„Forţele din Niger au obligaţia de a asigura securitatea proprietăţilor noastre diplomatice şi consulare în conformitate cu Convenţiile de la Viena" şi „le îndemnăm să-şi îndeplinească această obligaţie impusă de dreptul internaţional", a transmis Quai d'Orsay, a cărui ambasadă a fost vizată duminică dimineaţă de protestatarii pro-militari care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum.

Înainte de folosirea gazelor lacrimogene, unii soldaţi s-au plasat în faţa ambasadei pentru a-i calma pe demonstranţi. Unii protestatari au insistat să intre în clădire, alţii au dărâmat placa pe care scria „Ambasada Franţei în Niger", după care au călcat-o în picioare şi au înlocuit-o cu steaguri ruseşti şi ale Nigerului.

Președintele ales democratic, sechestrat de 5 zile la reședința sa privată

Franţa, aliatul Nigerului în lupta împotriva jihadiştilor şi pentru dezvoltare, şi care are 1.500 de soldaţi în această ţară, a anunţat sâmbătă că îşi suspendă ajutorul în urma loviturii de stat militare.

Demonstraţia a început cu un marş către Adunarea Naţională, cu mulţimi fluturând steaguri ruseşti şi ale Nigerului. Mişcarea civilă M62, care protestase deja împotriva operaţiunii Barkhane a armatei franceze în Sahel şi Sahara, a lansat apelul la demonstraţii.

Preşedintele demis Mohamed Bazoum, ales în 2021, îşi începe a cincea zi sechestrat în reşedinţa sa privată de la palatul prezidenţial de garda sa apropiată, al cărei lider, generalul Abdourahamane Tiani, este preşedintele Consiliului Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP), junta.

După Mali şi Burkina Faso, Nigerul, subminat de atacurile grupurilor legate de ISIS şi Al-Qaeda, este a treia ţară din regiune care suferă o lovitură de stat din 2020.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare