Proteste în Yemen privind interzicerea căsătoriei fetelor sub 17 ani - Revista presei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională scrie despre protestele din Yemen, aşteptarea eruperii unui puternic vulcan în Islanda şi închiderea unui restaurant din SUA pentru că a vândut carne de balenă. Printre alte subiecte, 10 persoane au murit în Afganistan, iar Israel continuă planurile de colonizare.

Proteste: Femeile  din Yemen cer anularea unei legi care interzice căsătoria fetelor sub 17 ani

Sute de femei din Yemen s-au adunat duminică în faţa Parlamentului pentru a protesta împotriva unei legi aprobate anul trecut, prin care se stabileşte o vârstă minimă pentru căsătorie. Prin urmare, părinţii care îşi căsătoresc fiicele înaintea vârstei de 17 ani, iar băieţii înainte de 18 ani, riscă un an de închisoare sau o amendă de 500 de dolari, potrivit The National. Manifestanţii susţin că au şi o petiţie semnată de un milion de  persoane, care sunt în favoarea eliminării acestei legi. "Este împotriva religiei noastre care nu prevede o vârstă pentru căsătorie. Vor să ne impună legile din vest, dar noi nu putem accepta aşa ceva", a spus o protestatară. Căsătoriile copiilor de la o vârstă fragedă sunt des întâlnite în Yemen, mai ales din cauza sărăciei.

Islanda se aşteaptă la eruperea unui vulcan puternic

După ce vulcanul Eyjafjallajokulla din Islanda a intrat în erupţie duminică dimineaţă, după aproape 200 de ani de inactivitate, se aşteaptă să aibă loc eruperea unui vulcan mult mai puternic şi cu potenţial distructiv. Deja 500 de persoane de pe insula din apropierea vulcanului au fost evacuate, cele două aeroporturi au fost închise pentru cea mai mare parte din zi, iar zborurile transatlantice au fost redirecţionate, pentru a evita riscul vizibilităţii scăzute din cauza cenuşii sau chiar blocarea motoarelor. Teama iniţială a fost ca nu cumva eruperea să aibă loc chiar sub gheţarul Eyjafjallajokull, ceea ce ar fi provocat topirea gheţii, inundaţii şi alunecări de teren, scrie TimesOnline. Pericolul este că acest mic vulcan va declanşa eruperea unui vulcan mult mai puternic, Katla. Eyjafjallajokull a erupt de trei ori în ultimii o mie de ani şi de fiecare dată l-a dezactivat şi pe Katla.

Un restaurant din SUA a fost închis după ce a servit carne de balenă

Patronul unui restaurant american cu specialităţi marine a fost dat în judecată, după ce le-a servit clientilor carne de balenă. Restaurantul şi-a închis din proprie iniţiativă porţile sperând ca acest gest să " tragă un semnal de alarmă asupra efectului negativ pe care vânătoarea ilegală de balene îl are asupra speciilor şi ecosistemelor oceanice". Patronul şi bucătarul restaurantului sunt acuzaţi că au vândut carnea unei balene protejate de lege şi riscă un an de închisoare şi o amendă de până la 200.000 de dolari, potrivit Los Angeles Times.

Un atac sinucigaş cu bombă a ucis 10 persoane în Afganistan

Cel puţin zece civili au fost ucişi şi alţi opt răniţi, în urma unui atac sinucigaş cu bombă al militanţilor talibani, în sudul Afganistanului. Autorul atacului s-a aruncat în aer într-o zonă în care mai mulţi rezidenţi sărbătoreau Anul Nou afgan, informează RIA Novosti. În ultimele luni violenţele din Afganistan s-au înmulţit, un grup de talibani lansând atacuri repetate asupra oficialilor guvernamentali, poliţiei şi civililor. La începutul anului, preşedintele american Barack Obama s-a angajat să trimită încă 30.000 de trupe în Afganistan, pentru a-i învinge pe talibani şi pentru a stabili ordinea.

Israel continuă planurile de contrucţie în colonii   

Israel nu intenţionează să renunţe la planurile de construire a celor 1.600 de locuinţe în Ierusalimul de Est, a transmis primul ministru Benjamin Netanyahu Statelor Unite. "Politica noastră privind Ierusalimul este aceeaşi cu cea din ultimii 42 de ani. Le-am explicat clar americanilor că, pentru noi, construirea în acel loc este acelaşi lucru cu construirea la Tel Aviv", a declarat Netanzahu, citat de CNN. Anunţul Israelului privind continuarea colonizării în această zonă a înrăutăţit relaţiile cu SUA, deşi secretarul de stat Hillary Clinton susţine contrariul.




Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online