Protest inedit, cu maţe de porc, în Parlamentul taiwanez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii din cadrul principalului partid de opoziţie din Taiwan, formaţiunea Kuomintang (KMT), au aruncat cu maţe de porc şi au recurs la schimburi de lovituri de pumn cu alţi membri ai Legislativului, vineri, în Parlament, încercând astfel să-l împiedice pe premier să răspundă la întrebări în disputa privind relaxarea importurilor de porc din SUA.

 Preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen a anunţat în luna august că, începând cu 1 ianuarie, guvernul va permite importurile de carne de porc din SUA care conţin ractopamine, un aditiv care ajută la obţinerea unui conţinut scăzut de grăsimi. 

Această substanţă aditivă este interzisă în Uniunea Europeană şi în China. În plus, Taiwanul urmează să relaxeze importurile de carne de vită mai mare de 30 de luni. Deşi măsura a fost salutată la Washington şi ar elimina un obstacol către un acord de liber schimb cu Taiwanul, formaţiuna KMT s-a opus acestei decizii, invocând îngrijorări legate de siguranţa alimentară. Începând cu mijlocul lunii septembrie, de la reluarea sesiunii parlamentare, KMT a protestat împotriva deciziei legate de importurile de carne de porc, împiedicându-l de mai multe ori pe premierul Su Tseng-chang să transmită informări regulate şi nepermiţându-i acestuia să poată răspundă întrebărilor, prin acţiuni de ocupare a podiumului în timpul susţinerii discursurilor. 

Partidul Democrat Progresiv (DPP) a decis că va lua toate măsurile ca premierul Su să poate vorbească vineri în parlament şi a format un scut uman de protecţie a premierului, în drum spre podium. În aceste condiţii, parlamentarii KMT au fluierat, au afişat bannere şi au sunat din trompete. Când premierul a început să-şi susţină discursul, parlamentarii KMT au aruncat înspre acesta cu maţe de porc, iscându-se imediat şi o scurtă încăierare între unii parlamentari KMT şi Chen Po-wei, din partea micii formaţiuni Partidul pentru construirea Taiwanului.

Premierul Su s-a retras de la tribuna parlamentului, însă ulterior a revenit pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri, însă nu a reuşit din cauza gălăgiei provocate de parlamentarii KMT. Formaţiunea DPP a condamnat protestele, anunţând printr-un comunicat că aruncarea cu maţe de porc este o risipă alimentară care „împute” parlamentul şi este „un apel dezgustător” la o dezbatere raţională. Formaţiunea KMT a transmis că decizia legată de carnea de porc a fost luată la repezeală şi reprezintă o ameninţare sanitară, acuzaţii negate de DPP. Taiwanul este o democraţie turbulentă, iar încăierările nu sunt un fenomen neobişnuit în Parlament.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%