Programul nuclear iranian: Teheranul susţine că a îmbogăţit uraniu până la 60%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steagul iranian FOTO EAP-EFE

Teheranul a îmbogăţit uraniu la nivelul de 60%, ca represalii faţă de sabotarea instalaţiei nucleare subterane iraniene de la Natanz, pe care Republica islamică o atribuie Israelului, a anunţat vineri preşedintele Parlamentului iranian Mohammad Bagher Ghalibaf, relatează Reuters.

„Sunt mândru să anunţ că (vineri), la ora (locală) 0.40 (joi, 23.10, ora României), cercetători iranieni au fost capabili să producă uraniu îmbogăţit (la nivelul de) 60%”, a anunţat, într-un mesaj postat pe Twitter, Ghalibaf.

Negocieri indirecte se desfăşoară în prezent în capitala Austriei, în vederea unei salvări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Teheranul s-a angajat prin acest acord pe care l-a încheiat cu cele şase mari puteri să-şi limiteze nivelul îmbogăţirii uraniului la 3,67%, cu mult inferior nivelului de 20% atins de către Teheran înainte de semnarea documentului şi cu mult inferior nivelului de 90%, necesar în fabricarea unei arme atomice.

Republica islamică s-a retras treptat din acord, printr-o serie de măsuri de retorsiune, începând din mai 2019, după ce Donald Trump a retras în mod unilateral Statele Unite din acord, în mai 2018.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”