Prinţul moştenitor saudit şi-a asumat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, a spus că îşi asumă responsabilitatea asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi, dar a subliniat că a aflat despre aceasta după comiterea faptelor, a informat joi canalul american de televiziune PBS, notează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

Arabia Saudită, în special Mohammad bin Salman, a fost ţinta criticilor după asasinarea jurnalistului, în urmă cu aproape un an.

La 2 octombrie 2018, Jamal Khashoggi, care colabora printre altele cu Washington Post şi locuia în Statele Unite, a fost ucis şi dezmembrat în consulatul ţării sale la Istanbul de un comando de agenţi saudiţi veniţi de la Riad.

"Îmi asum întreaga responsabilitate pentru că aceasta s-a întâmplat sub domnia mea", i-a declarat prinţul unui reporter în decembrie 2018, potrivit citatelor reproduse într-un documentar al programului Frontline de la PBS care va fi difuzat săptămâna viitoare.

Prinţul moştenitor a ţinut să sublinieze că a aflat despre asasinat abia după ce a fost comis.

Întrebat în marja unei curse automobilistice din apropiere de Riad despre motivul pentru care nu a fost la curent cu crima, prinţul a răspuns: "Avem 20 de milioane de oameni. Avem trei milioane de angajaţi ai guvernului".

Iar la întrebarea cum a putut un grup de agenţi să ia un avion regal pentru a merge la Istanbul ca să comită crima, el a spus: "Am responsabili, miniştri care urmăresc lucrurile, ei sunt responsabili".

Mohammad bin Salman a fost acuzat de implicare personală în uciderea jurnalistului.

Senatul american a adoptat o rezoluţie care atribuie prinţului saudit responsabilitatea asasinatului, pe baza concluziilor CIA afirmând că "nu există nicio îndoială" că el a "ordonat" uciderea lui Khashoggi.

După ce iniţial a negat crima, Riadul a avansat mai multe versiuni contradictorii şi susţine în prezent că jurnalistul a fost ucis în cursul unei operaţiuni a unor agenţi fără autorizaţie oficială.

Justiţia saudită l-a declarat nevinovat pe prinţul moştenitor şi a pus sub acuzare 11 persoane, reclamând pedeapsa cu moartea în cinci cazuri.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG