Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a murit. Ce se întâmplă cu succesiunea la tron în cea mai mare ţară exportatoare de petrol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Sultan bin Abdul-Aziz Al Saud, primul în ordinea succesiunii în cadrul monarhiei saudite, a murit, a anunţat CNN, citând surse din casa regală.

Prinţul era de asemenea vicepremier şi ministru al Apărării. În vârstă de 83 de ani, era extrem de bolnav. Cauza probabilă este cancerul de colon. În 2009, a plecat în Statele Unite pentru operaţie, apoi pentru o lungă convalescenţă în Maroc. În iunie, prinţul s-a dus din nou în Statele Unite.

Moartea sa ridică întrebări mari în privinţa cui va conduce bogata monarhie. Regele Abdullah, de asemenea octogenar, este şi el la fel de bolnav. Lunea trecută, a suferit o intervenţie chirurgicală la spate. În săptămâna care a trecut, afacerile guvernamentale au fost controlate de Prinţul Nayef (actualul ministru de Interne), ceea ce ar putea indica o alegere pentru viitorul transfer de putere în cel mai mare exportator de petrol al lumii.

Familia Al Saud numără mii de membri şi este probabil să înceapă o luptă pentru putere. Potrivit regulilor stabilite în momentul în care Abdullah a devenit rege, deciziile legate de succesiune ar trebui să aparţină unui consiliu format din 34 de prinţi din familia Al Saud. Consiliul are puterea să dea la o parte un rege sau un prinţ al coroanei atunci când aceştia sunt prea bolnavi ca să guverneze. Potrivit unei cablograme publicate de WikiLeaks, încă din 2009, atât regele Abdullah, cât şi prinţul Sultan erau "în incapacitate" de a conduce.

Simpla idee ca ministrul de Interne să devină primul în ordinea succesiunii a stârnit deja nemulţumiri în rândul familiei şi al liberalilor saudiţi. Nayef are reputaţia de a fi un conservator dur, cu legături puternice cu clerul Wahhabit. Schimbarea ar interveni în contextul reformelor iniţiate de regele Abdullah, în parte pentru a preveni proteste de proporţii şi în ţara sa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!