Principalele puncte ale acordului dintre Iran şi marile puteri. Cine este câştigătorul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă a pezentat principalele puncte ale acordului interimar asupra programului nuclear încheiat la Geneva între Republica islamică şi Grupul 5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania), relatează AFP.

Ţările din cadrul Grupului au impus sancţiuni economice pentru a exercita presiuni asupra Iranului cu scopul ca acesta să-şi întrerupă programul nuclear, suspectat de Washington şi aliaţii săi că are scopuri militare, ceea ce Teheranul dezminte.

Acordul de sâmbătă slăbeşte strânsoarea unora dintre aceste sancţiuni, în schimbul unei revizuiri a programului nuclear de către Teheran, care se va supune unor inspecţii internaţionale aprofundate timp de şase luni, în vederea negocierii unei „soluţii complete".

Iranul nu a dezvăluit modul în care interpretează acordul, dar a oferit asigurări că programul său de îmbogăţire a uraniului a fost „recunoscut". Casa Albă a afirmat, în schimb, că acordul „nu recunoaşte dreptul la îmbogăţirea" uraniului pentru Teheran.

Potrivit preşedinţiei americane, Iranul:

- a acceptat să înceteze orice îmbogăţire a uraniului „la nivelul de peste 5% şi să desfiinţeze procesul tehnic necesar îmbogăţirii la nivelul de peste 5%",

- „s-a angajat să-şi neutralizeze stocul de uraniu îmbogăţit la un nivel de până la 20% diluându-l",

- „nu va construi noi centrifuge pentru uraniu şi va întrerupe avansarea către punerea în funcţiune a unui reactor în uzina (nucleară) de la Arak pentru producerea de plutoniu",

- „nu va construi vreo uzină capabilă (...) să extragă plutoniu din combustibil uzat",

- „va permite accesul zilnic la instalaţiile sale unor experţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Energie Atomică (AIEA) şi va comunica date cu privire la funcţionarea reactorului de la Arak".

De cealaltă parte, membrii Grupului 5+1:

- vor consimţi la o relaxare a sancţiunilor, "limitată, temporară, ţintită şi care va putea să fie anulată", echivalentă sumei de aproximativ şapte miliarde de dolari,

- nu vor impune noi sancţiuni în perioada ferestrei de şase luni, dacă Iranul îşi respectă angajamentele,

- vor suspenda "anumite sancţiuni impuse asupra aurului şi metalelor preţioase, sectorului auto şi exporturilor petrochimice ale Iranului" şi vor permite "reparaţii şi inspecţii în Iran pentru anumite companii aeriene iraniene"

- şi vor debloca suma de aproximativ 4,2 miliarde de dolari, produsă de sancţiunile impuse asupra vânzărilor de petrol iranian.

În schimb, cea mai mare parte a sancţiunilor americane, comerciale şi financiare, vor rămâne în vigoare în următoarele şase luni, la fel ca sancţiunile decise de către Consiliul de Securitate al ONU.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor