Primul „loc de muncă”, la doar 12 ani: vândută de mama sa pentru a fi violată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cartier din Cambodgia este centrul mondial al traficului de copii în scopul exploatării sexuale. De cele mai multe ori, persoanele care vând copiii sunt chiar mamele acestora. CNN şi actriţa Miro Sorvino au fost în capitala Phnom Penh de unde s-au întors cu un reportaj cutremurător despre fetiţe vândute de părinţi spre a fi violate de oameni în toată firea.

Când Kieu avea 12 ani, mama ei i-a spus că e cazul să înceapă să muncească. Şi, de parcă nu era de ajuns că micuţa a fost nevoită să renunţe la copilărie de la o vârstă atât de fragedă, Kieu a fost trimisă la un doctor care, după ce a examinat-o, a eliberat un certificat care îi atesta virginitatea. De aici, fetiţa a fost livrată la un hotel unde un bărbat a violat-o timp de două zile.

În 2013, Proiectul Freedom al celor de la CNN a ajuns în Camodgia, acolo unde s-a alăturat proiectului şi actriţa Miro Sorvino, câştigătoare de Oscar şi, totodată, Ambasador ONU Împotriva Traficului de Oameni. Rezultatul a fost un documentar realizat de CNN în care face cunoscută lumiii situaţia traficului de copii în vederea obligării acestora de a se prostitua.

Actriţa s-a întâlnit în Svay Pak, centrul exploatării sexuale a copiilor din capitala ţării, Phnom Penh cu Kieu, o fetiţă de 14 ani. Copila a fost salvată din mâinile traficanţilor de organizaţia non-profit AIM (Agape Internationa Missions). Kieu a povestit cum a fost vândută de mama ei pe când avea doar 12 ani unui bărbat care a îndreptat-o către o femeie care a stabilit preţul virginităţii fetei: 1500 de dolari. Până la urmă preţul plătit pentru deflorarea copilei a fost de 1000 de dolari. Din această sumă, femeia care a vândut-o a primit 400 de dolari, iar restul a fost folosit de mama lui Kieu pentru a achita o datorie şi pentru a cumpăra hrana de care au nevoie peştii pe care familia acesteia îi creşte.

Kieu a dezvăluit că nu a ştiut în ce consta munca pe care urma să o presteze sau dacă era un lucru bun pentru ea, dar „acum ştiu că nu a fost nimic bun pentru mine.”. Aceasta susţine că mama ei s-a simţit prost pentru că a împins-o către acest stil de viaţă, dar, cu toate astea, a trimis-o ulterior să lucreze la un bordel unde micuţa povsteşte că se simţea ca la închisoare. Deşi nu a vrut să meargă, Kieu spune că a fost nevoită s-o facă.

Astfel de poveşti sunt comune în Svay Pak, aceasta fiind doar una dintre poveştile prezentate în documentarul CNN. Miro Sorvino a precizat că producţia a crescut atenţia pe care oamenii o acordă problemei traficului de copii şi exploatării sexuale a acestora. Astfel s-au strâns fondurile necesare construirii unei şcoli care, odată terminată, va reprezenta pentru aproximativ 1000 de copii din zonă speranţa la o viaţa normală.

„Educaţia primară şi în principal cea secundară este extrem de importantă în procesul prevenirii traficului de copii.”, afirma Sorvino. „Această le permite copiilor să îşi dezvolte procesele de gândire, iar acest lucru i-ar ajuta să se ferească de traficanţi sau să aibă, mai târziu, locuri de muncă plătite îndeajuns de bine cât să asigure întreţinerea unei familii.”.

În momentul de faţă AIM colaborează cu trupe SWAT care fac raiduri printre bordelurile din capitala Camodgiei în care există copii supuşi exploatării sexuale. Sorvino a ţinut să precizeze totuşi că radăcina problemei este în mentalitatea adulţilor care apelează la copii pentru a-şi satisface nevoile sexuale. „Dacă nu ar exista cerere, nu ar exista nici ofertă”, a spus actriţa.

Mai multe pentru tine:
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia