Primarul unui oraş din Mexic, asasinat la o zi de la preluarea funcţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Temixco din centrul Mexicului a rămas fără primar la doar o zi după învestirea în funcţie a Giselei Mota, după ce patru atacatori au pătruns în reşedinţa acesteia şi au ucis-o sâmbătă dimineaţa, relatează „New York Daily News”.

În jurul orei locale 7.30 (ora României 15.30), patru atacatori au intrat în reşedinţa lui Mota din Temixco, au bătut-o şi au împuşcat-o în cap. Atacatorii au încercat să fugă într-o dubă, însă au fost urmăriţi de autorităţi, iar doi dintre aceştia au fost omorâţi într-un schimb de focuri; ceilalţi doi suspecţi au fost reţinuţi. 

Mota, care a câştigat alegerile locale de anul trecut candidând din partea Partidului Revoluţiei Democrate, avea 33 de ani şi a fost învestită în funcţie pe 1 ianuarie. 

Nu există informaţii oficiale despre motivul crimei, însă partidul Giselei Mota a dat vina pe crima organizată din oraş, într-un comunicat citat de AFP. Temixco este a parte a statului Morelos, care se confruntă de mulţi ani cu problema crimei organizate, în special în forma cartelurilor de droguri – care au făcut o tradiţie din eliminarea politicienilor locali consideraţi a reprezenta un pericol asupra lor. 

Guvernatorul statului Morelos, Graco Ramirez, a fost cel care a anunţat uciderea Giselei Mota pe contul său de Twitter, elogiind drept „un companion tânăr şi iubit”, însă reafirmând intenţia oficialilor statului de a nu ceda în faţa ameninţării cartelurilor. 

Asasinarea Giselei Mota ar putea fi legată de desfăşurarea unei operaţiuni federale de amploare împotriva crimei organizate în mai multe zone din centrul ţării, inclusiv în Morelos, în care trupe federale şi locale încearcă să combată influenţa cartelelor de droguri.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online