Prima operaţiune ruso-americană împotriva Statului Islamic ar putea avea loc la Rakka, susţine ministrul rus al Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de război din Siria FOTO AFP

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu afirmă că prima operaţiune comună ruso-americană împotriva Statului Islamic ar putea avea loc la Rakka, un oraş din nordul Siriei considerat bastionul jihadiştilor.

„Dispunem de tot, de absolut tot pentru a coopera în mod eficient. Nimic nu ne împiedică să începem această treabă. Am putea lansa chiar de astăzi operaţiuni comune la Rakka. Totul e clar şi evident în această privinţă“, a declarat Şoigu la o întâlnire cu studenţi ai Institutului de Relaţii Internaţionale de la Moscova.

Această declaraţie vine după ce Donald Trump şi-a manifestat intenţia de a colabora cu Rusia în lupta împotriva terorismului şi în chestiuni economice.

„Donald Trump, n. red.) a fost foarte explicit că dacă ar putea ajunge la un acord cu Rusia (…), atunci o va face. În orice caz, el se va strădui să o facă. Din punctul meu de vedere, succesele sale în afaceri şi în calitate de negociator trebuie considerat un semn pozitiv că este capabil să o facă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție