Prietenul studentei agresate într-un autobuz din New Delhi, mărturiseşte: ,,Să ne urcăm în acel autobuz a fost cea mai mare greşeală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prietenul fetei violate şi ucise într-un autobuz din New Delhi a vorbit, pentru prima dată, după incident FOTO Arhiva Adevărul

Prietenul studentei al carei caz a stârnit o adevărată revoltă în India, după ce fata a fost violată într-un autobuz din New Delhi, pe 16 decembrie, apoi a murit, a vorbit pentru prima dată, după incident, despre brutalitatea atacatorilor faţa de victima de 23 de ani şi despre frustrarea sa, pentru că nu a putut să îşi salveze iubita.

Tânărul de 28 de ani, care a suferit o fractură la picior şi alte răni, în timpul altercaţiilor, a mărturisit că încă resimte traumetismele sufleteşti. În prezent, el se află în casa părinţilor săi, în partea de nord a Indiei, după ce şi-a luat concediu de la locul său de muncă, o firmă de software din New Delhi.

Ce pot să spun? Nu ar trebui să se mai petreacă niciodată fapte atât de crude ca cea la care am asistat.

,,Am încercat să mă lupt cu acei bărbaţi şi i-am implorat apoi să o lase în pace", a declarat tânărul, pentru AFP, într-o convorbire telefonică din Gorakhpur (statul Uttar Pradesh, nord).

Pe 16 decembrie, cei doi ieşiseră în oraş şi se pregăteau să se urce într-un autobuz, în care se afla un grup de bărbaţi în cautarea unei ,,distracţii nocturnă”.

Ajunşi în autobuz, tânărul a fost bătut, iar prietena sa, de 23 de ani a fost violată de mai multe ori, inclusiv de şofer, şi agresată cu o rangă de fier ruginită. Studenta a fost apoi aruncată din maşină, împreună cu prietenul ei, bătut şi el cu o bară de fier. Tânăra a murit sâmbătă la Singapore, unde fusese transferată cu leziuni grave la intestin şi creier.

Crima a îngrozit o naţiune întreagă şi a tras un semnal de alarmă asupra modului în care sunt tratate femeile în regiune.

Partenerul victimei, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a mai spus şi că trecătorii au i-au ignorat şi nu s-au oferit să îi ajute, atunci când au fost aruncaţi din autobuzul aflat în mişcare. Nici poliţişti nu s-au arătat impresionaţi de condiţia celor doi.

Ne-a găsit un trecător, după atac, dar nu i-a dat nici măcar o jachetă prietenei mele, ale cărei haine fuseseră rupte.

Şase persoane, dintre care un minor, au fost arestate. Cinci suspecţi riscă pedeapsa cu moartea dacă sunt găsiţi vinovaţi de justiţie. Ei au fost inculpaţi joi de poliţie pentru răpire, viol şi omor.

,,Să ne urcăm în acel autobuz a fost cea mai mare greşeală a vieţii. Totul a scăpat de sub control”. Tănărul a mărturisit că l-a rugat pe şoferul autobuzului să deschidă uşile ca să poată pleca, dar acestea fuseseră blocate de complicii lui.

,,Pe mine m-au lovit iar pe prietena mea au forţat-o să se aşeze într-un loc apropiat de cabina şoferului. După ce şoferul şi ceilalţi bărbaţi au violat-o, au lovit-o în cele mai brutale moduri posibile, în zonele sale cele mai sensibile”, a mai dezvălit tânărul care, potrivit spuselor sale,  de fiecare dată când îşi aminteşte de acele momente, simte o durere profundă în suflet.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie