Preşedintele Yemenului a demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Yemenului, Ali Abdallah Saleh, se va deplasa la New York pentru a primi îngrijiri medicale imediat ce va semna un acord de pace cu opoziţia, afirmă secretarul general ONU, Ban Ki-moon, citat de AFP.

Ban Ki-moon a precizat că Saleh i-a transmis aceste informaţii în cursul unei conversaţii telefonice care a avut loc marţi. Preşedintele Saleh va semna acordul elaborat de Consiliul de Cooperare din Golf în legătură cu transferul puterii, după care se va deplasa la New York pentru îngrijiri medicale, a precizat secretarul general ONU.

Ceremonia de semnare a acordului privind transferul puterii în Yemen a început miercuri seară, la Riyad, în Arabia Saudită.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune