Preşedintele Venezuelei propune o comisie „la nivel înalt” pentru restabilirea păcii cu Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, confruntat în ultimele luni cu critici dure din partea Occidentului, a anunţat sâmbătă că va propune crearea unei comisii „la nivel înalt” pentru a promova relaţiile bilaterale şi pacea dintre Venezuela şi Statele Unite, relatează AFP.

„Voi propune înfiinţarea unei comisii la nivel înalt pentru a promova pacea şi respectarea suveranităţii popoarelor noastre. Din această comisie ar urma să facă parte un oficial cu rang înalt al guvernului Statelor Unite, unul al guvernului venezuelean şi o delegaţie la nivel înalt a Uniunii Naţiunilor Sud-Americane (UNASUR)”, a declarat Nicolas Maduro la Caracas.

Scopul comisiei, potrivit liderului venezuelean, este ca cele două părţi să discute „probleme ale păcii şi ale respectului reciproc”. În cadrul declaraţiei sale, Nicolas Maduro l-a desemnat pe Diosdado Cabello, preşedintele Adunării Naţionale, considerat numărul doi în ierarhia puterii, drept principalul oficial care va iniţia contacte cu Statele Unite ale Americii în contextul celor prezentate.

Încă de la începutul lunii februarie, Venezuela se confrunta cu ample mişcări sociale de stradă, extinse în aproape toată ţara şi soldate cu 28 de morţi şi 365 de răniţi, potrivit bilanţului prezentat recent de către procurorul general Ortega Diaz.

Protestatarii îl acuză pe Nicolas Maduro de subminare a economiei naţionale, precum şi de nerespectare a drepturilor omului. În replică, preşedintele venezuelean consideră că revolta oamenilor este o tentativă de „lovitură de stat” iniţiată de puterile occidentale.

Recent, ministrul de Externe din Venezuela l-a acuzat pe John Kerry, secretarul american de Stat, că se află la originea protestelor de pe stăzile oraşului Caracas. „De fiecare dată când suntem pe cale de a-i izola şi de a-i ţine sub control pe autorii violenţelor, Kerry face declaraţii şi blocările de şosele sunt imediat reluate în principalele focare de violenţă”, a spus ministrul venezuelean.

Statele Unite şi Venezuela au relaţii diplomatice tensionate în ultima perioadă, mai ales după ce ambele state au decis din anul 2010 să nu mai fie reprezentate bilateral la nivel de ambasadori. Cu toate acestea, Statele Unite rămân principalul cumpărător al petrolului din Venezuela.

Opoziţia a anunţat că va continua acţiunile de protest faţa de actualul guvern din cauza numeroaselor probleme din ţară precum inflaţia mare, lipsa alimentelor, caât şi nivelul ridicat de violenţă de pe străzi.


Citeşte şi:

Bilantul morţilor din Venezuela a urcat la 28 de de persoane

Numărul persoanelor care au murit în acţiunile de protest împotriva guvernului de la Caracas au ajuns la 28 de morţi, iar bilanţul celor răniţi a urcat la 365 de persoane, a informat recent procurorul general Ortega Diaz la Geneva, potrivit AFP.

Venezuela denunţă „lovitura de stat” din Ucraina. Preşedintele Maduro utilizează acelaşi tip de discurs ca şi Vladimir Putin

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a criticat vineri, într-un comunicat emis de , „lovitura de stat” susţinută de „Statele Unite şi aliaţii lor din NATO” în Ucraina, acţiune împotriva fostului preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP.

Preşedintele Venezuelei rupe legăturile diplomatice şi economice cu Panama

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat, miercuri, că a întrerupt relaţiile diplomatice şi economice cu statul Panama, denunţând o conspiraţie din partea acestei ţări împotriva regimului său, informează BBC.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța