Preşedintele ungar se întâlneşte cu Laszlo Tokes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, se va întâlni vineri, la Budapesta, cu reprezentanţii Consiliului Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic (KMAT), inclusiv cu liderul organizaţiei, eurodeputatul român Laszlo Tokes, informează MTI.

Potrivit unor surse citate de MTI, reuniunea se va concentra pe necesitatea sporirii autonomiei comunităţilor maghiare şi pe posibilităţile de intensificare a cooperării între Budapesta şi organizaţiile etnicilor maghiari din afara Ungariei.

Preşedintele KMAT, eurodeputatul român Laszlo Tokes, îi va prezenta lui Schmitt obiectivele organizaţiei şi modalităţile de cooperare avute în vedere. La reuniune vor fi prezenţi şi liderii celor zece formaţiuni ale maghiarilor din afara Ungariei, care îi vor explica lui Schmitt problemele cu care se confruntă şi perspectivele lor asupra conceptului de autonomie.

Consiliul pentru Autonomia Maghiarilor din Bazinul Carpatic (KMAT) a fost înfiinţat la Oradea în iunie 2004.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA