Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va face campanie în state-cheie în timpul convenţiei republicane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barack Obama întrerupe tradiţia electorală şi face campanie în timpul convenţiei republicane, care va avea loc la Florida, a anunţat echipa sa de campanie, relatează AFP.

"Preşedintele Obama va efectua un turneu de două zile în Iowa, Colorado şi Virginia, săptămâna viitoare", a precizat comitetul de campanie democrat într-un comunicat de presă.

Obama, care a efectuat deja un turneu de trei zile la jumătatea lunii august în Iowa (centru), se va întoarce aici marţi, apoi va merge în Colorado (vest) şi Virginia (est), state care ar putea face diferenţa la 6 noiembrie, când preşedintele în exerciţiu se va confrunta cu republicanul Mitt Romney.

Acesta din urmă, împreună cu Paul Ryan, candidat la vicepreşedinţie, urmează să fie învestit oficial de republicani drept candidat, la 30 august, în Tampa, Florida, după patru zile de convenţie naţională.

Obama va întrerupe astfel o tradiţie conform căreia candidaţii nu fac campanie activ în timpul convenţiilor adversarilor lor pentru ca aceştia să se poată bucura de toată atenţia presei.

Marţi, tabăra lui Obama a dezvăluit că vicepreşedintele Joe Biden, candidat pentru un al doilea mandat, va face campanie în Tampa luni, în ziua deschiderii dezbaterilor partidului conservator în acest oraş din Florida, un stat care se înscrie, de asemenea, pe lista celor potenţial decisive.

Obama şi Biden vor fi învestiţi de partidul democrat la 6 septembrie, în cadrul convenţiei naţionale organizate la Charlotte (în North Carolina), care va dura trei zile.

Tabăra lui Romney nu şi-a dezvăluit încă planurile de campanie în timpul dezbaterilor democrate.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea