Preşedintele Parlamentului din Irak, Mohamed Al-Halbousi, vizat de un atac cu rachete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohamed al-Halbousi foto Diplomatic Informer Magazin

Trei rachete au căzut în apropierea locuinţei preşedintelui parlamentului irakian la câteva ore după ce justiţia a validat realegerea sa în funcţie.

Locuinţa lui Mohamed Al-Halbousi a fost ţinta unui atac cu rachete marţi, 25 ianuarie. Atacul nu a fost revendicat deocamdată.

Rachete de tip Katiuşa au căzut în cursul serii la „500 de metri” de locuinţa lui Al-Halbousi din localitatea Gourma, în provincia Al-Anbar, la vest de Bagdad, a indicat pentru AFP un înalt responsabil din serviciile de securitate irakiene, citat de Digi24.

Acesta a precizat, sub rezerva anonimatului, că atacul l-a „vizat” pe preşedintele parlamentului, precizând că nu ştie dacă Al-Halbousi se afla la domiciliu în momentului tirului.

Doi copii au fost răniţi şi „transferaţi la spitalul din Gourma”, a indicat poliţia într-un comunicat.

Atacul intervine într-un context politic deosebit de încărcat în Irak, marcat de violenţe şi de invective între oficiali, la peste trei luni de la alegerile legislative din 10 octombrie, care au consacrat victoria liderului şiit Moqtada Sadr, considerat un factor turbulent, dar de neocolit, notează AFP.

Mohamed Al-Halbousi are 41 de ani şi este un influent responsabil politic al comunităţii sunnite, minoritară în Irak. El prezidează parlamentul unicameral din 2018.

Vă recomandăm şi: 

Ambasada SUA din Irak a fost atacată cu rachete. Două persoane au fost rănite, printre care şi o minoră

Irakul a finalizat plata despăgubirilor către Kuweit pentru invazia militară din 1990-1991. Suma uriaşă plătită de Bagdad

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani