Preşedintele Israelului cere încheierea, „prin toate mijloacele”, a unui acord privind ostaticii deținuți de Hamas

0
0
Publicat:

Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie „prin toate mijloacele" un acord privind ostaticii deţinuţi de peste un an în Fâşia Gaza.

Isaac Herzog. FOTO EPA EFE

„Facem apel la liderii noştri să acţioneze cu toate forţele şi prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru a se încheia un acord", a declarat preşedintele israelian (al cărui rol este în principal protocolar), potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Obstacole în negocierile”  

Israelul a acuzat miercuri Hamas„pune noi obstacole în negocierile” privind ostaticii deţinuţi în Fâşia Gaza de peste un an, după ce mişcarea islamistă palestiniană a afirmat că „noile condiţii” israeliene „au respins” un acord.

Atacul lansat de Hamas în Israel pe 7 octombrie a dus la moartea a cel puţin 1.208 de persoane, majoritatea civili. Dintre cele 251 de persoane răpite în acea zi, 96 se află în continuare în Gaza, dintre care 34 au fost declaraţi morţi de armata israeliană.

Peste 45.000 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană ca represalii, majoritatea civili, potrivit unor date ale Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas din Gaza, considerate fiabile de ONU

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat