Preşedintele Iranului a numit un general al Gardienilor Revoluţiei la conducerea Consiliului Suprem de Securitate

0
Publicat:

Acesta îl înlocuiește pe Ali Shamkhani, care a fost vreme îndelungată în această funcţie şi care a contribuit la apropierea de ţările arabe din Golf.

Gardienii Revoluției

Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a numit luni un general al Gardienilor Revoluţiei la conducerea Consiliului Suprem de Securitate Naţională, pentru a-l înlocui pe Ali Shamkhani, care a fost vreme îndelungată în această funcţie şi care a contribuit la apropierea de ţările arabe din Golf, informează AFP.

"Ali Akbar Ahmadian a fost numit secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională printr-un decret al preşedintelui", a anunţat site-ul preşedinţiei, scrie Agerpres.

Consiliul Suprem de Securitate Naţională este însărcinat să definească politicile de apărare şi de securitate ale Iranului, şi să apere interesele sale naţionale. Deciziile Consiliului trebuie să fie aprobate de ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Ahmadian, care şi-a făcut studiile la Universitatea de apărare naţională, era până în prezent responsabil al centrului strategic al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.

El era de asemenea membru al Consiliului de discernământ, organism însărcinat să-l consilieze pe ghidul suprem.

Generalul Ahmadian a mai fost comandant al marinei Gardienilor şi şeful Statului-Major interarme, potrivit site-ului preşedinţiei.

Ali Shamkhani, 67 de ani, a ocupat timp de zece ani postul de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională şi a jucat un rol-cheie în recenta apropiere istorică dintre Iran şi Arabia Saudită.

Cele două puteri regionale rivale au încheiat în martie, cu medierea Chinei, un acord pentru restabilirea relaţiilor lor diplomatice, rupte în 2016.

Ali Shamkhani, care provine din minoritatea arabă din Iran şi care a fost de asemenea comandant al Gardienilor Revoluţiei, a contribuit la rândul său la aplanarea tensiunilor cu unele ţări din Golf.

El fusese numit în septembrie 2013 la conducerea Consiliului Suprem de Securitate Naţională, înlocuindu-l la acea dată pe ultraconservatorul Said Jalili.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă