Președintele Franței anunță o misiune cu multe nave militare în strâmtoarea Ormuz. „Această mobilizare a marinei noastre este fără precedent”

0
Publicat:

Franţa trimite aproape o duzină de nave militare, inclusiv grupul său de luptă format din portavioane, în Marea Mediterană, Marea Roşie şi, posibil, în Strâmtoarea Ormuz, ca parte a sprijinului defensiv acordat aliaţilor ameninţaţi de conflictul din Orientul Mijlociu.

Emmanuel Macron, prședintele Franței FOTO: Profimedia

„Prezenţa franceză, care se va desfăşura din estul Mediteranei în Marea Roşie şi (...) în largul Ormuzului, va mobiliza opt fregate, două portelicoptere amfibii şi portavionul nostru”, a declarat Emmanuel Macron în Cipru.

. Ea se face, evident, împreună cu mobilizarea forţelor noastre aeriene şi terestre din regiune”, a precizat şeful statului francez, scrie News.

Două dintre fregate vor fi trimise în cadrul misiunii navale Aspides a Uniunii Europene în Marea Roşie, a precizat luni preşedintele francez Emmanuel Macron. „Suntem în proces de organizare a unei misiuni pur defensive, pur de escortă, care trebuie pregătită împreună cu statele europene şi non-europene”, a declarat Macron după o întâlnire, în Cipru, cu preşedintele cipriot Nikos Christodoulides şi cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis. El nu a dat mai multe detalii.

„Dorinţa Franţei este de a contribui la dezamorsarea conflictului, la siguranţa cetăţenilor noştri, la siguranţa partenerilor noştri şi la această liberă navigaţie şi siguranţă maritimă”, a subliniat şeful statului francez.

Emmanuel Macron a declarat că a venit în Cipru cu trei obiective.

„Primul obiectiv al acestei vizite este de a marca solidaritatea deplină cu Cipru”, a declarat liderul francez. „Acesta este motivul pentru care am decis să desfăşurăm o secţiune de apărare antiaeriană Mistral şi să trimitem imediat fregata Languedoc” săptămâna trecută, a adăugat el.

Emmanuel Macron a precizat că Franţa „îşi coordonează eforturile (cu Cipru) pentru a asigura securitatea cetăţenilor francezi şi a cetăţenilor europeni din regiune, pentru a însoţi operaţiunile de repatriere şi pentru a prevedea şi consolida orice operaţiune de urgenţă care s-ar impune”.

Al treilea obiectiv al şefului statului este „reasigurarea tuturor partenerilor” Franţei.

Preşedintele a ţinut să reitereze sprijinul francez pentru Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Kuweit, cu care Parisul are acorduri de apărare, dar şi pentru Iordania, Arabia Saudită şi Irak, care au fost „destabilizate, lovite şi cărora Franţa le-a oferit sprijin”.

Astfel, Franţa trimite aproximativ o duzină de nave militare, inclusiv grupul său de atac cu portavion, în Marea Mediterană, Marea Roşie şi, posibil, în Strâmtoarea Hormuz, ca parte a sprijinului defensiv acordat aliaţilor ameninţaţi de conflictul din Orientul Mijlociu.

Vorbind înainte de a vizita portavionul Charles de Gaulle, care a sosit în acest weekend în estul Mediteranei, preşedintele Emmanuel Macron a încercat să-şi liniştească omologul cipriot după ce săptămâna trecută au fost interceptate drone care se îndreptau spre insulă.

„Când Cipru este atacat, atunci Europa este atacată”, a declarat Macron după întâlnirea cu preşedintele Nikos Christodoulides şi cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, care a avut loc la Paphos.

Odată cu afectarea rutelor maritime din Orientul Mijlociu şi creşterea preţului petrolului cu mult peste 100 de dolari pe baril, puterile europene se confruntă cu problema modului în care îşi pot apăra interesele.

Principalele activităţi navale ale Uniunii Europene în regiune se concentrează pe Aspides – „Scuturi” în greacă – o misiune navală în Marea Roşie lansată la începutul anului 2024 pentru a proteja navele de atacurile militanţilor Houthi aliaţi cu Iranul, care susţin gruparea militantă palestiniană Hamas în războiul său cu Israelul.

„Mă voi alătura şi eu colegilor mei europeni pentru a consolida operaţiunea Aspides cu mai multe nave”, a declarat, la rândul său, premierul elen Mitsotakis, citat de Reuters. „Suntem puţini cei care participăm, dar şi aici va trebui să demonstrăm solidaritatea europeană într-un mod mai practic”, a subliniat el.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO