Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, va fi operată pentru neutralizarea unui hematom cerebral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Fernandez, preşedinta Argentinei s-a ales cu un hematom cerebral după o căzătură

Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, va fi operată marţi, la Buenos Aires, pentru neutralizarea unui hematom cerebral, anunţă surse medicale citate de AFP.

Preşedinţia Argentinei a anunţat sâmbătă că Cristina Kirchner a suferit pe 12 august un traumatism cranian, după o cădere, investigaţiile medicale evidenţiind un hematom cerebral.

Cristina Kirchner, în vârstă de 60 de ani, este spitalizată la clinica Fondation Favaloro din Buenos Aires.

Preşedinţia nu a oferit detalii despre circumstanţele în care Kirchner s-a lovit la cap.

Vicepreşedintele argentinian Amado Boudou a preluat luni prerogativele prezidenţiale pe perioada repausului recomandat de medici preşedintelui, Cristina Fernandez, care a suferit o leziune cerebrovasculară, au declarat pentru EFE surse oficiale.

Boudou a avut luni mai multe activităţi oficiale de reprezentare a Cristinei Fernandez, deşi nu fusese încă îndeplinită procedura oficială, aşa cum prevede Constituţia ţării. În ianuarie 2012, vicepreşedintele argentinian şi-a mai asumat temporar conducerea ţării, după ce Fernandez a fost supusă unei intervenţii la glanda tiroidă.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort