Presa internaţională, îngrijorată pentru democraţia din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declanşarea procedurilor de suspendare a preşedintelui de centru-dreapta Traian Băsescu de către guvernarea de centru-stânga din Romania este relatată pe larg de presa internaţională, majoritatea publicaţiilor fiind preocupate în legătură cu situaţia statului de drept în România.

Financial Times:„Lupta pentru putere care a provocat turbulenţe politice în România s-a intensificat miercuri, după ce guvernul de coaliţie al premierului Victor Ponta a făcut paşi spre o posibilă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu'", scrie FT.

„Disputa politică dintre cei doi lideri români stârneşte preocupări în legătură cu situaţia statului de drept într-o ţară care a aderat la Uniunea Europeană în 2007. De asemenea, situaţia politică exercită presiuni asupra leului, pe fondul preocupărilor că reformele economice ar putea fi afectate", semnalează „Financial Times". Victor Ponta, alături de alianţa de stânga USL, „a încercat să-şi consolideze puterea, ignorând apelurile la demisie, pe fondul acuzaţiilor că ar fi plagiat teza de doctorat", mai notează FTi.

BBC : „Preşedintele român Traian Băsescu riscă suspendarea", după ce coaliţia aflată la guvernare a demarat miercuri procedurile de suspendare. BBC notează că „Ponta însuşi se confruntă cu presiunea de a demisiona din funcţia de premier din cauza acuzaţiilor de plagiat".

The Guardian: „O criză politică riscă să izbucnească în România, după ce Parlamentul a iniţiat demersurile pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, acuzat că ar fi încalcat Constituaţia".

Frankfurter Allgemeine Zeitung: vorbeşte despre o adevărată demolare a statului de drept. Ziariştii evocă violarea făţişă a sentinţelor Curţii Constituţionale şi „tot mai accentuata orientare a României spre Ucraina şi Belarus". Cotidianul afirmă că "schimbările dramatice de la Bucureşti sunt o lovitură de stat a majorităţii parlamentare în interesul unei clase politice profund corupte şi ameninţate de urmărirea penală".


Deutsche Welle
: preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene al Parlamentului german, Gunter Kirchbaum, critică dur conducerea USL, pe care o acuză că vrea să introducă în România o democraţie dirijată şi defectă. Politicianul german se angajează să informerze personal forurile europene despre derapajul coaliţiei româneşti şi a calificat situaţia din România mai gravă decât cea din Ungaria.

Wirtschaftsblatt: „În România, Victor Ponta nu se joacă doar cu focul", scrie publicaţia austriacă .

Le Parisien: „Îngrijorare în România după ofensiva majorităţii de la putere".

Le Monde scrie despre războiul deschis dintre noua coaliţie la putere, de stânga, şi preşedintele de centru dreapta, Traian Băsescu, o ofensivă calificată drept „lovitură de stat", de opoziţie, precizează publicaţia.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?