Premierul israelian Netanyahu va fi externat marţi. Deocamdată, „continuă din spital activitatea”

0
Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu va fi externat marţi, în urma intervenţiei chirurgicale pentru o hernie la care a fost supus, a anunţat luni biroul său de presă, citat de agenţiile Reuters şi EFE.

Netanyahu a mai fost supus şi vara trecută unei intervenţii. FOTO arhivă EPA EFE

„Se simte foarte bine şi îşi continuă din spital activitatea zilnică, inclusiv discuţii şi consultări", se arată în mesajul difuzat, care a mai precizat că premierul „este deplin conştient".

Benjamin Netanyahu a fost operat duminică sub anestezie generală pentru o hernie. Nu este clar despre ce fel de hernie este vorba.

Proteste de amploare

Cu puţin înainte de a pleca spre spital, el a susţinut o conferinţă de presă,  în timp ce în faţa parlamentului se desfăşura un protest la care peste 100.000 de manifestanţi nemulţumiţi de cum gestionează Netanyahu războiul cu gruparea palestiniană Hamas îi cereau demisia, alegeri anticipate şi un acord imediat cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de această grupare.

La conferinţa de presă, premierul israelian a refuzat categoric convocarea alegerilor anticipate. 

Benjamin Netanyahu a motiva că acestea ar „paraliza ţara pe timp de război", şi a insistat că cererile Hamas pentru eliberarea ostaticilor sunt excesive.

În vârstă de 74 de ani, premierul israelian a mai fost supus şi vara trecută unei intervenţii chirurgicale, pentru montarea unui stimulator cardiac

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”