Premierul britanic discută problemele din nordul Africii, în Algeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic David Cameron

Premierul Marii Britanii, David Cameron, se va deplasa miercuri în Algeria, la zece zile după luarea de ostatici soldată cu moartea a 37 de cetăţeni străini, anunţă Guvernul britanic, citat de AFP.

David Cameron se va întâlni cu premierul Algeriei, Abdelmalek Sellal, şi cu preşedintele Abdelaziz Bouteflika.
Discuţiile se vor referi la ameninţarea extremistă din nordul Africii şi la intervenţia franceză din Mali.
Ulterior, premierul britanic se va deplasa în Liberia, unde va coprezida vineri o conferinţă internaţională pe tema dezvoltării.

În acest context, guvernul britanic a anunţat că va trimite în Mali şi în vestul Africii 330 de militari care vor avea misiunea de a sprijini forţele franceze combatante.Printre aceştia se numără 40 de consilieri militari care vor merge în Mali şi 200 de soldaţi care vor fi detaşaţi în unele dintre statele vecine, aceştia având rolul de a-i pregăti pe militarii locali. De asemenea, 70 de soldaţi vor face parte dintr-o unitate de patrulă aeriană, iar alţi 20 vor opera un avion de tip Cargo.

Londra trimite trupe noncombatante şi bani

Ministrul apărării, Philip Hammond, a dat însă asigurări că niciun soldat britanic nu va fi trimis în misiuni de luptă: „Nu preconizăm ca trupele britanice să îndeplinească un rol de protecţie. Pot să asigur parlamentul că nu le vom permite soldaţilor britanici să fie trimişi în vreo misiune până când nu ne vom asigura că au fost luate suficiente măsuri de siguranţă“, a declarat ministrul apărării. Philip Hammond.

În plus, Marea Britanie va contribui cu cinci milioane de lire sterline pentru programele de antrenare ale trupelor din statele din vestul Africii. Marea Britanie s-a oferit chiar să înfiinţeze şi un comandament comun în Mali pentru operaţiunile logistice, însă partea franceză a refuzat acest lucru.

 Analiştii militari sunt de părere că detaşarea de noi trupe britanice în Africa are o semnificaţie clară: Marea Britanie nu mai este implicată doar pe termen scurt, ci este deja vorba despre un sprijin pe termen lung. Colonelul Mike Dewar a declarat pentru BBC că ar putea dura chiar ani până când soldaţii britanici vor putea să facă progrese în antrenarea trupelor din Mali.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani