Pot fi prezise cutremurele? Schimbările climaterice pot favoriza declanşarea lor

Oare cutremurele pot fi prezise, din punct de vedere ştiinţific? Întrebarea aceasta este din ce în ce mai actuală, mai ales după cutremurul din Nepal ce a avut o magnitudine de 7,8 pe scara Richter şi a cauzat pierderea a peste 5.000 de vieţi omeneşti. Dacă autorităţile ar fi fost avertizate de cutremur, poate că ar fi reuşit să salveze mai multe vieţi, notează Mashable.

Deşi Nepalul este o zonă predispusă la activitate seismică, în acest moment nu există nicio tehnică care să prezică concret un cutremur şi care să permită evacuarea populaţiei în timp util. Aşadar, dacă nu putem prezice cutremurele acum, există oare metode de cercetare, aflate în derulare, pentru a ne permite să facem asta în viitor?, se întreabă Mashable.

Este posibil să se facă predicţii pe termen lung privind activitatea seismică, folosind drept ghid parţial înregistrările seismice din trecut. Nu există niciun motiv pentru care o regiune a Pământului să se comporte diferit în următoarele milenii faţă de cum s-a comportat în miile de ani trecuţi. Pe termen scurt, seismologii se pot folosi de date înregistrate la scară mondială în urmă cu până la 40 de ani şi, mai mult, se pot extrapola aceste date pentru a afla ce s-a întâmplat cu mii de ani înainte.

În doar câteva ore de la petrecerea unui cutremur major, există date estimate despre epicentrul său, despre magnitudine (cantitatea de energie emanată), adâncimea la care a avut loc, orientarea faliei geologice care a cauzat seismul şi direcţia în care s-a mişcat aceasta. Cutremurul din Nepal a fost o compresie a faliei, adică partea superioară a Pământului a fost scurtată cu câţiva metri, partea de deasupra mutându-se spre sud, peste cea de dedesubt.

Cum se adună datele despre cutremure

Informaţiile despre cutremurele care deja au avut loc pot fi adunate din mai multe surse, nu în ultimul rând din documente istorice. Însă acestea sunt deseori incomplete, chiar şi în ţările predispuse la cutremure, cu o tradiţie îndelungată a înregistrării dezastrelor naturale, cum ar fi China şi Iran. 

Printre metodele de documentare ale cutremurelor mai sunt şi studierea zidurilor castelelor sau oraşelor. De o mare importanţă a fost studierea pietrelor ce compun Marele Zid Chinezesc, dând indicii importante despre faliile care îl traversează.  

Seismologii mai sapă şi tranşee de-a lungul faliilor cunoscute sau care sunt suspectate că sunt active şi studiază pietrele şi sedimentele afectate de cutremure. Aceste evenimente pot fi datate prin analiza resturilor de plante de pe acestea care au fost „deranjate“ de mişcarea plăcilor tectonice.

Prin combinarea perioadei în care a avut cutremurul cu mărimea zonelor afectate este posibil să se realizeze un model al cutremurelor pe sute sau chiar pe mii de ani. Oamenii de ştiinţă folosesc această informaţie ca un ghid al comportamentului viitor al Pământului.

Însă este clar că faliile nu se mişcă în acelaşi mod după aceeaşi perioadă de timp între cutremure. Mai mult, o falie nu se va fractura în aceleaşi locuri de-a lungul unor cutremure succesive. Un seism tensionează segmentul unei falii, dar poate pune mai mult accent pe o regiune apropiată, astfel crescând riscul de cutremur în acea zonă. Acest lucru poate avea loc la scurtă vreme după un eveniment original, fapt care explică fenomenul de „replică“. Nepalul deja a avut parte de replici cu o magnitudine mai mare de 6, şi e posibil chiar să aibă loc mai multe.

Zonele de risc de cutremure la nivel global

Înregistrările tehnice şi istorice sunt puse la un loc pentru a oferi o imagine la nivel global a activităţii seismice. Există, din nefericire, multe zone periculoase. Eurasia suferă cel mai mult din cauza coliziunii dintre platourile indiene şi arabe cu restul Eurasiei. Aşadar, China, Iran, Pakistan şi India împărtăşesc riscul Nepalului de seisme de magnitudine mare.

Alte zone periculoase se află de-a lungul marginilor oceanelor Indian şi Pacific, unde o placă tectonică alunecă sub alta în cadrul unui proces numit „subducţie“. Asemenea cutremure pot da naştere unor tsunami devastatoare, cum a fost cel din Japonia, din 2011.

Printre noile metode de cercetare sunt incluse şi măsurări precise ale mişcărilor unei falii în timpul cutremurelor şi a mişcării suprafeţei pământului dintre cutremure.

De-a lungul munţilor Himalaya există aproximativ o scurtare (convergenţă) de 20 de milimetri în fiecare an, aproximativ o jumătate din totalul de convergenţă dintre platourile indian şi cel eurasiatic. Restul se află puţin mai spre nord, în zone cum ar fi Tian Shan şi platoul tibetan.

Cu alte cuvinte, în fiecare an, o persoană din Siberia se apropie aproximativ cu 40 de milimetri de o persoană din India centrală, în timp ce scoarţa pământului se deformează de-a lungul regiunii dintre ele.

Această tensiune seismică se adună în timp şi, atunci când este eliberată, în timpul unui cutremur, are loc un fel de ruptură a unei benzi elastice întinse la extrem. O tensiune mai rapidă, falii mai mari şi o putere mai mare în partea superioară a Pământului, într-o anumită regiune, pot conduce la un cutremur mai mare. Munţii Himalaia au o combinaţie mortală a acestor factori, conducând la evenimente de o amplitudine mare, ca seismul din Nepal de pe 25 aprilie.

Cum influenţează schimbările climaterice producerea unui cutremur devastator

Povestea nespusă şi înspăimântătoare din spatele cutremurului din Nepal începe cu ceva ce pare de-a dreptul neimportant: secarea şi fluxul apei de ploaie din deltele Indiei şi Bangladeshului, dar şi presiunea pusă pe plăcile tectonice care formează suprafaţa pământului.

Acest factor recent descoperit este văzut ca un pericol din ce în ce mai mare, iar oamenii de ştiinţă au încă o dovadă că schimbările climaterice pot afecta structura pământului.

Din cauza minimizării influenţei schimbărilor climaterice, o serie de „evenimente geologice extreme“ care pun în pericol viaţa, cum ar fi seismele, erupţiile vulcanice şi tsunami, sunt anunţate de un grup de geologi şi geofizicieni, printre care şi Bill McGuire, profesor emerit de geofizică şi pericole climaterice la Colegiul Universitar din Londra.

„Schimbările climaterice pot juca un rol important în declanşarea anumitor falii din anumite zone, unde pot ucide foarte mulţi oameni“, spune prof. McGuire. Unii dintre colegii săi suspectează că acest proces a început deja.

Dovezi de la ultima Epocă Glaciară au demonstrat deja că reţeaua sensibilă de falii seismice (crăpături în scoarţa terestră, ca cea care trece prin Himalaya, n.r.) sunt foarte sensibile la cele mai mici schimbări de presiune ale climei. Iar un vulcan sensibil sau o linie seismică devin foarte periculoase.

Gheaţa care se topeşte, nivelul mărilor care creşte şi inundaţiile care sunt prevăzute pentru secolul XXI sunt inevitabile în timp ce Pământul se încălzeşte şi tiparele meteorologice se schimbă. Profesorul McGuire numeşte acest proces „trezirea uriaşului“, adică ceva care poate fi făcut cu doar câteva gigatone de apă în locul potrivit (sau greşit).

„Tensiunea cauzată de aceste variaţii sunt perfect capabile să declanşeze un cutremur, dacă falia este gata de acţiune“, a declarat profesorul pentru „Newsweek“.