Polonia şi România nu vor fi reprezentate la audieri în Comisia LIBE pe tema închisorilor CIA -presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polonia şi România nu vor fi prezente la audierile de săptămâna aceasta în Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European (PE) pe tema existenţei unor presupuse închisori ilegale ale CIA în Europa, relatează postul Radio Polonia în pagina online.

În cadrul audierilor, care urmează să înceapă marţi la Bruxelles, LIBE va încerca să clarifice dacă Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a deţinut suspecţi de terorism în "închisori secrete" din Polonia, România şi Lituania în primii ani ai "războiului împotriva terorismului". O bază militară de la Stare Kiejkuty, lângă Szczytno, în nord-estul Poloniei, pare că ar fi găzduit una dintre aceste închisori secrete în perioada decembrie 2002-seprembrie 2003, potrivit Radio Polonia.

LIBE a oferit Guvernului polonez oportunitatea să trimită reprezentanţi la audieri, însă Varşovia nu a acceptat oferta. Premierul Donald Tusk a creat în 2007, când a preluat funcţia, o investigaţie condusă de procurorul general polonez, "cu scopul de a elucida problema existenţei închisorilor secrete CIA în Polonia". Însă procurorul general Andrzej Seremet nu va participa la dezbaterile din PE în această săptămână.

În perioada presupusei existenţei a închisorilor secrete, la putere în Polonia se afla Partidul Alianţa Democratică de Stânga (SLD), funcţia de premier era deţinută de Leszek Miller, iar cea de preşedinte de Aleksander Kwasniewski. Amândoi au negat în mod repetat că Polonia a găzduit asemenea instalaţii.

Singura voce poloneză prezentă, totuşi, la audierile de marţi va fi Adam Bodnar, adjunctul preşedintelui Helsinki Foundation for Human Rights (HFHR). Fundaţia a argumentat în mod consistent că în Polonia a existat o asemenea închisoare secretă. "Absenţa unui reprezentant al Guvernului (polonez) arată o lipsă de respect faţă de PE, care vrea să clarifice problema", a declarat Bodnar pentru cotidianul Rzeczpospolita.

Consiliul Europei (CoE) s-a plâns anterior de lipsa de cooperare a Poloniei în cursul investigaţiei asupra cazului închisorilor secrete ale CIA, în cadrul căruia suspecţi de terorism deţinuţi de Statele Unite au acuzat că au fost sechestraţi şi torturaţi pe teritoriul Poloniei.

În 2007, Fostul raportor APCE Dick Marty a publicat un raport care susţinea că Polonia şi România au găzduit centre secrete de detenţie ale CIA în perioada 2003-2005.

Potrivit Associated Press şi postului german ARD, fosta închisoare CIA din România ar fi funcţionat în clădirea în care în prezent se află Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Reprezentanţii ORNISS susţin însă că, de la sfârşitul anului 2002, clădirea în care se presupune că ar fi existat aceste închisori a servit în exclusivitate ca sediu al instituţiei şi nu ca un centru de detenţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete