Poliţia srilankeză publică din greşeală fotografia unei americane musulmane între suspecţi în atentatele de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter

O americană musulmană a avut surpriza vieţii sale, descoperind că fotografia sa se afla - printr-o eroare - într-un aviz de căutare emis de poliţia srilankeză în legătură cu atentate jihadiste de Paşte, relatează AFP.

Poliţia de pe această insulă din Asia de Sud a publicat joi numele şi fotografiile a şase persoane - trei bărbaţi tineri şi trei femei tinere, căutate în cadrul anchetei cu privire la atacurile sinucigaşe de duminică, soldate cu 253 de morţi.

Pe listă figura o suspectă prezentată drept Abdul Cader Fathima Khadhiya şi fotografia unei femeie purtând un văl islamic, care se presupunea a fi persoana căutată.

Însă imaginea s-a dovedit a fi cea a lui Amara Majeed, o americană musulmană ai cărei părinţi sunt imigranţi srilankezi şi care i-au scris în 2015 o scrisoare deschisă preşedintelui american Donald Trump pe tema retoricii sale antimulmane.

”Bună ziua tuturor! Eu am fost identificată în această (joi) dimineaţa DIN GREŞEALĂ  de către Guvernul srikalnez drept una dintre atacatoarele de paşte ale SI în Sri Lanka”, a scris Amara Majeed pe Facebook, referidu-se la organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI), care a revendicat carnagiul.

”Ce surpriză, la trezire! Acest lucru este în mod clar complet fals, dat fiind că comunităţile musulmane sunt deja foarte puternic afectate de probleme de supraveghere. Nu am nevoie de false acuzaţii în plus şi de supraveghere”, a adăugat ea.

Poliţia din Sri Lanka şi-a recunoscut greşeala joi seara, confirmând că fotografia asociată numelui ”Abdul Cader Fathima Khadhiya” nu este a suspectei respective.

Persoana numită este, însă, căutată.

”Persoana din fotografie nu este căutată în vederea interogării”, a anunţat, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al poliţiei srilankeze, Ruwan Gunasekera.

Această gafă intervine după o spectaculoasă revizuire în scădere a bilanţului masacrului de duminică.

Autorităţile srilankeze, care au anunţat anterior că au fost ucise 359 de persoane în atentate, au anunţat că atacurile s-au soldat cu 253 de morţi. Ele au justificat această revizuire puternică în scădere prin faptul că unele cadavre, puternic mutilate, au fost numărate de mai multe ori, din greşeală.

Şeful poliţiei din Sri Lanka a demisionat, în urma atentatelor de Paşte, a anunţat vineri preşedintele srilankez Maithripala Sirisena, care este totodată ministru de Intere şi al Apărării.

Pujith Jayasundara este al doilea oficial de rang înalt care a demisionat din cauza eşecului autorităţilor de a împiedica carnagiul, după reprezentantul cu cel mai înalt rang în cadrul Ministerului Apărării.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple