Ploaia nu cunoaşte conflicte interreligioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rabini, imami şi preoţi creştini s-au adunat la izvorul Ein Henya, în aşa-numita Vale a Stafiilor, care desparte Ierusalimul de dealurile din Bethleem, pentru a înălţa împreună o rugă către Dumnezeu, ca să pună capăt celor şapte ani de secetă care a cuprins această regiune a Israelului.

 Sezonul ploios, scrie „The Jerusalem Post", ar fi trebuit să înceapă de o lună, dar nu s-a arătat până acum niciun semn care să indice vreo schimbare a vremii. În aceste condiţii, clerici ai celor trei religii - iudaică, musulmană şi creştină - au decis să depăşească diferenţele de păreri şi să se roage împreună  la Dumnezeul unic al celor trei religii. "Dacă  nu va ploua, nu vor mai exista nici evrei, nici musulmani şi nici creştini", a spus rabinul Menachem Froman.

Izvorul unde s-au adunat reprezentanţiii celor trei culte este un fel de pământ al nimănui, un loc unde se pot aduna arabi şi israelieni, fără să fie supuşi controlului forţelor de securitate. Înainte de a începe ceremonia, liderii celor trei religii au vorbit despre unitatea confesiunilor şi despre speranţa că Cel de sus, dacă va vedea gesturile lor de bunăvoinţă va da ascultare rugilor. „Am venit aici cu fraţii mei evrei şi musulmani pentru a-l ruga pe Dumnezeu să i se facă milă de noi şi să aducă ploaia asupra Ţării Sfinte", a spus preotul Issa Elias Museh, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Greco-Ortodoxe din Ierusalim. „Dumnezeu iubeşte unitatea şi când oamenii pe pământ se unesc, Allah este mulţumit", a declarat şi Şeic Abdel Najib, muftiul regiunii Bethleem.

Cele trei grupuri şi-au rostit apoi rugăciunile separat. Evreii s-au adunat lângă un bazin uscat şi au recitat rugăciunea specială pentru ploaie. Ei au postit întreaga zi. Musieh s-a urcat pe un bolovan înalt în apropiere de izvor şi a spus rugăciunea împreună cu credincioşii care l-au însoţit. Mai întâi musulmanii au urmărit plini de curiozitate rugăciunea evreilor, apoi, s-au aşezat pe două rânduri în spatele unui imam şi au început „salat al matar", rugăciunea pentru ploaie. Ziariştii au constatat că după ceremonii au început să se adune norii.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle