Video Peste 30 de persoane au murit, după ce o ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat în Golful Halong din Vietnam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 34 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte opt au fost date dispărute, sâmbătă, după naufragiul unei ambarcaţiuni turistice care transporta peste 50 de persoane, în Golful Halong, una din destinaţiile cele mai populare din Vietnam.

Ambarcațiune cu 53 de pasageri s-a răsturnat în Vietnam Foto: X

Ambarcațiunea „Wonder Sea”, cu 48 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, s-a răsturnat din cauza unei ploi torenţiale care s-a declanşat brusc sâmbătă după-amiază, în timp ce se afla în acest golf, clasat în patrimoniul mondial al UNESCO, a transmis AFP, citată de Agerpres.

Printre pasageri se aflau și mai mulți copii.

Am respirat adânc, am înotat printr-un pasaj, m-am scufundat şi apoi am ieşit la suprafaţă. Am strigat după ajutor şi am fost tras într-o barcă de soldaţii de la bord", a povestit un copil în vârstă de 10 ani, supravieţuitor, pentru media de stat VietnamNet.

Operaţiunile de salvare continuă, alte opt persoane fiind încă dispărute.

Pham Minh Chinh, premierul Vietnamului, a prezentat condoleanţe victimelor şi a cerut ministerelor Apărării şi Securităţii Publice să urgenteze operaţiunile de căutare şi salvare.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cum au descoperit ucrainenii baza operatorilor de drone de elită Rubicon. Greșeala făcută de televiziunea rusă
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
INTERVIU Actorii din „Wednesday“, despre cum diferențele și fragilitatea devin superputeri în filmele lui Tim Burton. „Unii dintre cei mai tari oameni sunt lupi singuratici“
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză