Peste 20 de persoane date dispărute în China, în urma unui naufragiu pe fluviul Yangtze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20 de persoane, inclusiv mai mulţi străini, au fost daţi dispăruţi în urma naufragiului, joi, al unui remorcher care efectua o cursă de testare pe fluviul Yangtze, în estul Chinei, au anunţat vineri autorităţile şi presa de stat, relatează AFP.

Salvatorii au putut să recupereze trei dintre pasagerii navei, care s-a scufundat joi, către ora locală 15.00 (9.00, ora României), cu "24 sau 25 de persoane la bord", a anunţat agenţia oficială China Nouă.

"Şapte sau opt" străini, între care cetăţeni din Japonia, India şi Singapore, se aflau printre persoanele date dispărute, a adăugat agenţia. După ce a anunţat iniţial prezenţa unui cetăţean francez, ea nu-l mai menţionează în depeşele ulterioare.

Contactat de AFP, consulatul Japonei la Shanghai a confirmat că un japonez se află printre persoanele date dispărute. Este vorba, potrivit agenţiei China Nouă, de un inginer care lucra pentru călătoria de testare a remorcherului.

Consulatele Singapore, Franţei şi Indiei nu au oferit nicio informaţie despre prezenţa sau nu a unuia sau mai multor cetăţeni de-ai lor.

Una dintre persoanele salvate, Wang Chenkai, a declarat", citat de China Nouă, că tocmai verifica starea motorului împreună cu inginerul japonez, când "vaporul a început să se încline brusc, iar apa a intrat imediat.

Într-o imagine difuzată de presa oficială, se putea vedea un vas în mare parte scufundat.

Viceguvernatorul provinciei Jiangsu (est) Zhang Lei se afla la faţa locului, vineri, pentru a conduce operaţiunile de salvare, îngreunate de curenţi şi temperatura scăzută a apei, potrivit agenţiei chineze.

Potrivit salvatorilor, unii pasageri ar fi putut să rămână blocaţi în habitaclul remorcherului, a adăugat agenţia.

Naufragiul a avut loc la trecerea unor curenţi foarte rapizi pe Yangtze, cel mai mare fluviu din Asia, între oraşele Jiangyin şi Zhangjiagang, aproape de gura de vărsare, în zona metropolei comerciale Sganghai.

Guvernul provincial a afirmat că remorcherul efectua călătorii de testare fără să fi îndeplinit procedurile prevăzute de către autorităţi şi fără să fi furnizat în prealabil un raport despre starea vaporului.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum