Peste 100 de morţi după ce o avalanşă a îngropat mai multe sate din Afganistan şi Pakistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 119 oameni au murit la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan după ce trei zile de ninsori masive au cauzat o serie de avalanşe, conform CNN.

Numărul victimelor este aşteptat să crească cât timp salvatorii caută printre regiunile izolate unde se bănuieşte că numeroase persoane au rămas prinse sub zăpadă.

Cele mai multe persoane prinse de către avalanşe au fost din Afganistan, acolo unde cel puţin 100 si-au pierdut viaţa iar 67 au fost răniţi. Conform lui Omar Mohammadi, purtător de cuvânt al Autorităţii pentru Managementul Dezastrelor Naturale, citat de CNN, cele mai multe victime erau femei şi copii din provinciile Nuristam, Parwan, Sar-e-Pul, Badakhshan şi Wardak.

De cealaltă parte a graniţei, în Pakistan, o avalanşă a lovit sâmbătă noaptea districtul Chitral în miez de noapte, atunci când majoritatea locuitorilor dormeau, ucigând 13 persoane şi rănind alte 19. Conform autorităţilor pakistaneze, valul de zăpadă a afectat în total 19 case ce nu mai pot fi locuite.

Guvernul de la Islamabad a extins condoleanţele pentru familiile victimelor, după ce cu câteva zile înainte o altă avalanşă a lovit un post de pază ucigînd un soldat şi rănind alţi şase.

Potrivit purtătorului de cuvând al autorităţii dezastrelor naturale din Chitral, citat de CNN, s-a început deja eforturile pentru evacuarea oamenilor din zonele afectate.

O altă furtună de zăpadă se aşteaptă să lovească graniţa din nou vineri.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală