Pescuitul oceanic distruge fauna şi flora acvatică
0Risipa pe care pescuitul oceanic o produce prin prinderea involuntară a unui număr imens de vieţuitoare acvatice, considerate gunoi, este un fenomen grav, faţă de care nu se aplică mijloace
Risipa pe care pescuitul oceanic o produce prin prinderea involuntară a unui număr imens de vieţuitoare acvatice, considerate gunoi, este un fenomen grav, faţă de care nu se aplică mijloace eficiente de combatere. Multe dintre practicile pescăreşti, barbare prin nepăsare şi cruzime, agravează riscul dispariţiei multor vieţuitoare, victime adiacente ale pescuitului industrial.
Date recente arată că, în ultimii 20 de ani, cele mai mari broaşte ţestoase din Pacific, precum ţestoasele fără carapace, care ating sute de kilograme greutate, şi-au redus numărul cu 50%, ca urmare a prinderii lor, frecvente, în plasele navelor de pescuit. Dramatică este şi situaţia micilor cetacee şi a delfinilor, care mor, în fiecare an, într-un ritm de, cel puţin, un exemplar la fiecare două minute, victime ale pescuitului industrial. Iar dintre peştii mari, rechinii se situează pe primul loc, în fiecare an, în Pacific fiind prinşi de-a lungul liniilor de pescuit peste 3,3 milioane de rechini.
Şi păsările de mare, printre care pescăruşii şi pinguinii, mor, cu sutele de mii, înecate printre ochiurile plaselor de pescuit sau otrăvite cu peştii stricaţi, pe care pescarii îi aruncă din navele lor.
Nu scapă acestei risipe nici coralii care dispar ca urmare a pescuitului la mari adâncimi. În special, coralii din apele reci, cum sunt cei de pe coasta sudică a Australiei, au dispărut aproape în întregime, abia 10% dacă mai pot fi găsiţi în această zonă.
Cea mai mare cantitate de reziduuri vii ale pescuitului oceanic este alcătuită însă din peştii mici, crabi, molusce, meduze, viermi maritimi. În Marea Nordului, traulerele se debarasează de peste 150.000 tone de nevertebrate şi peşti mici, anual. Efectul acestor practici este unul dintre cele mai traumatizante asupra echilibrului ecologic al apelor maritime.