Pericol din spaţiu. Un fragment enorm dintr-o rachetă lansată de China ar putea cădea în mod necontrolat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Un fragment dintr-o rachetă, doar partea din faţă cântărind aproximativ 21 de tone, lansată de China, ar putea cădea pe Pământ în următoarele câteva zile. Long March 5b ar fi trebuit să cadă în ocean, dar obiectul spaţial a început să înconjoare planeta în mod necontrolat.

China a lansat, miercuri, primul element al unei noi staţii spaţiale pe care ţara o construieşte. Avanpostul spaţial urmează să devină deplin operaţional în 2022, conform Observatornews.ro. 

"La standardele actuale, este inacceptabil să-l lăsaţi să cadă necontrolat. Din 1990, nimic de peste 10 tone nu a fost lăsat deliberat pe orbită pentru a ca apoi să revină pe Pământ în mod necontrolat", a declarat un astronom american.

Fragmentul măsoară aproximativ 100 de metri lungime şi 16 metri lăţime. Obiectul s-a putea dezintegra, odată ajuns în orbită, dar unele resturi pot rămâne intacte. Acestea vor cădea în ocean, dar ar putea lovi şi zone unde locuiesc oameni. 

„Este întotdeauna dificil să se evalueze cantitatea de masă care poate supravieţui şi numărul de fragmente fără a cunoaşte date tehnice legate de rachetă”, a declarat Holger Krag, şeful Biroului Programului de Siguranţă Spaţială pentru Agenţia Spaţială Europeană.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL