Percheziţii la aeroportul din Muan din Coreea de Sud, după prăbuşirea aeronavei Boeing a companiei Jeju Air, soldată cu 179 de morți

0
Publicat:

Poliţia sud-coreeană a percheziţionat joi dimineaţă aeroportul din Muan şi alte două locaţii, în cadrul anchetei privind prăbuşirea unui Boeing 737-800 al companiei Jeju Air care a ucis duminică 179 de persoane. 

Prăbușirea avionului a produs 179 de decese. Doar două persoane au supraviețuit FOTO Nexta

„În relaţie cu accidentul de avion care a avut loc pe 29 decembrie, este efectuată o operaţiune de percheziţie şi sechestru începând cu orele 09.00 (00:00 GMT) pe 2 ianuarie, în trei locuri", printre care aeroportul din Muan, biroul companiei Jeju Air la Seul, precum şi un birou al autorităţii regionale din sectorul aviaţiei la Muan, a indicat poliţia într-un comunicat transmis AFP, potrivit Agerpres

„Poliţia intenţionează să determine rapid şi riguros cauza şi responsabilitatea acestui accident în conformitate cu legea”, a adăugat aceeaşi sursă.

Duminică dimineaţă, Boeingul companiei low cost Jeju Air, care venea de la Bangkok, a aterizat pe burtă pe aeroportul din Muan şi a lovit un zid de beton de la capătul pistei, rupându-se în două şi luând foc. Doar două dintre cele 181 de persoane aflate la bordul avionului - doi membri de echipaj - au supravieţuit accidentului, cel mai grav dezastru aerian din istorie petrecut pe teritoriul sud-coreean.

Autoritățile continuă să investigheze cauza prăbușirii. O teorie inițială vorbește despre o posibilă coliziune cu o pasăre, însă mulți experți susțin că o astfel de coliziune nu ar fi fost suficient de puternică pentru a împiedica pilotul să coboare trenul de aterizare al avionului Boeing 737-800.

Investigatorii se concentrează acum pe posibilele defecțiuni ale sistemelor de control ale aeronavei și asupra motivului pentru care pilotul a încercat să aterizeze atât de rapid, imediat după ce a declarat o urgență. 

Accidentul aviatic este cel mai grav înregistrat de orice companie aeriană sud-coreeană de la un accident din 1997, produs în Guam, care a ucis peste 200 de persoane.

Modelul avionului prăbuşit în Coreea de Sud este unul dintre cele mai populare din lume. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice