Penuria de alimente şi inflaţia, cealaltă faţă a crizei lanţului global de aprovizionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocarea lanţului global de aprovizionare împinge în sus preţurile pentru consumatori şi provoacă penurii care nu vor dispărea prea curând.

La mai bine de un an şi jumătate după ce pandemia de coronavirus a dat peste cap viaţa de zi cu zi a oamenilor, aprovizionarea cu bunuri de bază la magazinele alimentare şi la restaurantele din SUA este din nou victimă a penuriei şi a întârzierilor . În Denver, copiii din şcolile publice se confruntă cu o penurie de lapte. În Chicago, o piaţă locală este lipsită de conserve şi articole ambalate.  Chiar dacă există mterie primă, pur şi simplu nu există întotdeauna suficientă capacitate de procesare şi transport pentru a satisface cererea în creştere, pe măsură ce economia creşte, notează Bloomberg.

În Denver, piesele stricate de la fabrica furnizorului de lapte nu au putut fi înlocuite, zac probabil pe unde, în tranzit. În Chicago, Dill Pickle Food Co-Op a rămas fără anumite produse, deoarece cei doi distribuitori principali ai săi nu au trimis comenzile în totalitate în ultimele săptămâni. „Nu mi-am imaginat niciodată că vom fi aici în octombrie 2021, vorbind despre problemele lanţului de aprovizionare, dar este o realitate”, spune  Vivek Sankaran, director executiv al Albertsons Cos., care s-a făcut ecoul plângerilor altor comercianţi cu amănuntul. 

Lanţurile internaţionale de aprovizionare ar putea rămâne blocate timp de doi ani pentru că lumea depinde atât de mult de China din punctul de vedere al producţiei, a avertizat preşedintele DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari. Criza globală generată de întârzierile în lanţul de aprovizionare afectează şi buzunarele americanilor: preţuri mai mari în magazine si benzinării. De asemenea, spun specialiştii, redresarea economică încetineşte.

Experţii agenţiei internaţionale de rating Moody’s avertizează că situaţia urmează să se înrăutăţească, în parte, pentru că nu există un efort global coordonat pentru a susţine funcţionarea optimă a reţelei mondiale de transport şi logistică. Mark Zandi, economist-şef Moody’s Analytics : „Avem o iarnă  <<friguroasă>> înainte, şi mulţi oameni vor avea de suferit din punct de vedere financiar“. Problemele legate de forţă de muncă afectează şi aprovizionarea cu carne. Fabricile funcţionează, dar nu la capacitate maximă din cauza lipsei de muncitori şi camioane. Problema este atât de gravă încât cel puţin un abator de carne din SUA a încercat să ademenească noi angajaţi cu ceasuri Apple.

Risc inflaţionist

Economia mondială intră într-o fază de risc inflaţionist, a avertizat Fondul Monetar Internaţional, făcând un apel către băncile centrale să fie „foarte, foarte vigilente“ şi să ia măsuri devreme pentru a înăspri politica monetară dacă presiunile preţurilor se vor dovedi a fi persistente, informează „Financial Times“. Şi Olli Rehn, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, avertizează că inflaţia în zona euro încă este în cea mai mare parte temporară, dar gospodăriile şi firmele vor începe să-şi majoreze previziunile de preţ dacă fenomenul va dura mai mult.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori.

Germania, preţuri cum nu au mai fost de decenii

Creşterea preţurilor în Germania se accelerează. Preţurile de vânzare cu ridicata au crescut mai puternic în luna septembrie 2021, decât în ultimii 47 de ani, fiind cu 13,2 % mai mari decât în 2020, potrivit Oficiului Federal de Statistică. Ultima dată când a existat o creştere mai mare a fost în iunie 1974, când preţurile au crescut cu 13,3 %, în urma primei crize a petrolului. Potrivit informaţiilor destatis.de, un factor puternic în creşterea preţurilor a fost legat de evoluţia celor la minereuri, metale şi produse intermediare din metal: acestea au crescut cu 62,8 %. Iar produsele petroliere costă cu 42,3 % mai mult decât acum un an. Au existat, de asemenea, creşteri deosebit de mari în comerţul cu ridicata al deşeurilor şi materialelor reziduale (+84,6 %), precum şi al lemnului brut şi tăiat (+54,6 %).

 Cerealele, tutunul brut, seminţele şi hrana animalelor au devenit, de asemenea, considerabil mai scumpe (+23,9 %).  Preţul energiei a crescut în mod deosebit şi a fost cu aproape o treime mai mare decât în 2020. În cursul redresării economice după criza Corona, cererea de petrol a crescut semnificativ, ceea ce determină creşterea preţurilor. În plus, în Germania, din luna ianuarie se percep 25 de euro pe tona de dioxid de carbon (CO₂) care se produce atunci când se ard motorină, benzină, combustibil de încălzire sau gaz natural. Ambii factori determină creşterea preţurilor la energie. Preţurile bunurilor intermediare au crescut semnificativ şi pentru companii, cu 14,2 %. Aici contribuie şi problemele cu lanţurile internaţionale de aprovizionare

Britanicii se aşteaptă la o iarnă grea

În Marea Britanie, oamenii cu venituri modeste aşteapă cu îngrijorare iarna. Criza aprovizionării cu care se confruntă Regatul Unit provoacă o „inflaţie terifiantă” care ameninţă clasele sociale defavorizate, a spus în parlamentul britanic Ian Wright, şeful Federaţiei Britanice a Industriilor Alimentare (FDF). La rândul său, în cadrul aceleiaşi audieri parlamentare, asociaţia britanică de transport rutier, RHA, a estimat că deficitul de şoferi nu se îmbunătăţea în ciuda unei serii de măsuri luate de guvern.

„Comisia trebuie să se gândească serios la inflaţie“, a declarat Ian Wright, şeful FDF, în faţa Comisiei pentru afaceri, energie şi strategie industrială (BEIS). „În industria hotelieră şi de catering, inflaţia a crescut cu 14% şi 18%, ceea ce este terifiant”, susţine Wright. Regatul Unit se confruntă de câteva luni cu o penurie de şoferi de camioane estimată la 100.000 pentru ţară, care a dus la lipsuri semnificative de bunuri de larg consum şi carburanţi.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie